Eugent Tomac și-a depus mandatul. Adrian Veștea (PNL), desemnat să facă Guvernul

La doar o zi după ce și-a prezentat programul de guvernare, Eugen Tomac și-a depus mandatul, adică s-a retras din procedurile de formare a unui nou cabinet.

Președintele Nicușor Dana anunțat ca că îl desemnează să facă guvernul pe Adrian Veștea, prim-vicepreședinte PNL și președinte al Consiliului Județean Brașov. PNL nu l-a propus pe Veștea să facă guvernul.

“E o persoană preocupată de dezvoltare. Este o persoană categoric prooccidentală, o persoană cu dialog și nu în ultimul rând o persoană care a lucrat mult timp cu bugete. Vreau să-i mulțumesc lui Eugen Tomac pentru seriozitate și asumare. Nici eu, nici domnul Tomac nu ne-am jucat de-a guvernarea. Clar o soluție politică este cea potrivită”, a spus Dan. 

Potrivit Biziday, Adrian Ioan Veștea are 53 de ani, a fost primar al orașului Râșnov, președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație. El face parte din gruparea penelistă care încearcă să-l îndepărteze pe Bolojan de la conducerea PNL.

“Îmi asum această responsabilitate în aceasta criză politică. Vin dintr-un parcurs din PNL, am fost ministru la dezvoltare, primar și președinte de consiliu județean. Voi avea o politică axată pe finalizarea PNRR, OCDE si programul SAFE. Siguranța românilor este prioritatea mea. Sunt deschis sa discut cu partidele politice”, a spus Veștea.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.