


Mai mulți elevi de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Sibiu au fost refuzați, astăzi, când au vrut să intre în unitatea de învățământ unde aveau ore.
Potrivit publicației Turnul Sfatului, elevii au fost ținuți la poarta școlii timp de aproximativ zece minute.
Reprezentanții școlii și părinții au variante diferite în ceea ce privește motivele acestei decizii.
Potrivit unui părinte citat de Turnul Sfatului,, copiilor li s-ar fi refuzat inițial accesul deoarece nu purtau un tricou mov cu însemnele școlii, a cărui obligativitate este prevăzută în regulamentul unității de învățământ.
Directoarea Alexandra Sava susține însă că elevii au fost doar legitimați, măsura fiind luată după ce, săptămâna trecută, un adolescent de la alt liceu a intrat în școală fără permisiune și a participat chiar și la o oră.
„Profesorul de sport nu i-a lăsat pe elevii care nu aveau bluza aceea mov să intre în școală. După ce am sunat la secretariat și le-am spus că este un abuz să nu lași copiii să intre, până la urmă le-au permis accesul”, a declarat părintele pentru Turnul Sfatului.
Directoarea școlii, Alexandra Sava, spune că aceștia au fost opriți temporar pentru a fi legitimați.
„Au fost lăsați să intre. Au fost opriți la poartă și legitimați, pentru că ei nu vin nici cu uniforme, nici cu carnete de elev”, a explicat directoarea.
Măsura ar fi fost luată în urma unui incident petrecut săptămâna trecută. Un elev de la un alt liceu ar fi intrat în curtea școlii, s-ar fi întâlnit cu prietenii săi și ar fi participat inclusiv la o oră de curs.