DOCUMENT Alianța Colegiilor Centenare a susținut examenul separat de admitere la liceu

Examenul separat de admitere la liceu, devenit recent subiect de scandal politic și public, a fost  susținut oficial, încă din anul 2022, de Alianța Colegiilor Centenare.

Ulterior, examenul a fost legiferat oficial, fiind inclus în Legea Învățământului Preuniversitar, adoptată de Parlament în anul 2023.

Documentul prin care, în anul 2022, ACC își prezenta către Ministerul Educației și Cercetării poziția în legătură cu acest subiect a fost publicat, la vremea respectivă, de Educațue Privată.

În adresa transmisă către minister, Alianța solicita dreptul la examen propriu de admitere în licee și colegii, cu precizarea că acceptă ca subiectele să fie alcătuite și din afara școlilor.

De asemenea, organizația susținea varianta ca examenul separat de admitere să fie organizat pentru maximum 75% din locuri.

Poziția Colegiilor Centenare pe acest subiect:

La art.74, privind admiterea la Colegiile Naționale(CN) avem urmatoarele propuneri:
-stipularea faptului ca aceasta poate fi organizată și la nivelul consorțiilor școlare sau al asocierilor în vederea susținerii examenului de admitere;
-alcătuirea subiectelor poate fi realizată și de instituții din afara colegiului, dar după structura cerută de acesta (altfel concursul de admitere nu-și va atinge ținta, fiind selectați și elevi nepotriviți ofertei și cerințelor educaționale specifice CN respectiv) ;
-înlocuirea , la paragraful(2), a procentului de ”…maxim 90% „ cu „…maxim 75% „ ;
-adăugarea la concursul de admitere, indiferent de formă, a unei probe pluridisciplinare(asemenea probei A de la bacalaureat);

Printre argumentele susținerii examenului de admitere cf. art.74, ACC enumera:
1. Autonomia extinsă cerută de Colegiile Naționale;

2. Deficiențele actualului sistem de admitere:
-stereotipia Evaluarii Naționale, împreună cu scăderea constantă a dificultății subiectelor, au dus la falsificarea ierarhiei rezultate, dar și la creșterea importanței meditațiilor în pregătirea pentru admitere și, implicit, la defavorizarea elevilor care nu-și permit pregătirea în particular;
– la același CN ajung elevi selectați în condiții diferite de examinare(supraveghere și evaluare);
– sunt defavorizați elevii cu aptitudini pe o anumită filieră, respectiv, profil;
3.Selectarea elevilor mai potriviți profilurilor/specializărilor fiecărui CN prin alcătuirea subiectelor și prin ponderea notelor la disciplinele de examen;

4. Există și pot fi aplicate soluții pentru evitarea șablonizării subiectelor care ar fi avantajat elevii cu acces la meditații;
5. Există și pot fi aplicate soluții pentru împiedicarea divulgării subiectelor de examen;
6. Există și pot fi aplicate soluții de evaluare obiectivă care să preîntâmpine deosebirile semnificative în notarea aceleiași lucrări de evaluatori diferiți ;

Documentul de poziție transmis de Alianța Colegiilor Centenare, integral:

proiect-LIP-ACC

Despre Alianța Colegiilor Centenare

ACC  este o organizație profesională din România care reunește 86 de licee și colegii cu o tradiție de peste un secol. Printre instituțiile membre se numără colegii de referință precum Colegiul Național „Sf. Sava” din București, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța și Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani

Lista completă a membrilor este disponibilă pe site-ul organizației.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.