Închide
Dincolo de vacanțe și catalog: ce nu se vede din meseria de profesor
de Cătălin Zaman, profesor de limba română și director al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău
Poate nu știați, dar meseria de profesor înseamnă mult mai mult decât orele petrecute la catedră și vacanțele despre care se vorbește atât de des.
În spatele unui profesor care intră dimineața în sala de clasă se află ani de pregătire, examene, responsabilități administrative, ore de muncă nevăzute și, mai presus de toate, responsabilitatea de a forma oameni.
De multe ori, însă, despre toate acestea se vorbește prea puțin.
Profesorul intră, de multe ori, în sala de clasă și se formează aproape singur. Programele universitare sunt adesea depășite, uneori rupte de realitatea din școli. Se schimbă denumiri, metode, concepte și se „revopsesc” aceleași lucruri, fără ca întotdeauna pregătirea viitorului profesor să țină pasul cu ceea ce îl așteaptă în școala reală.
Se vorbește tot mai mult despre joc ca metodă de învățare, despre starea de bine a elevului și despre importanța relației profesor-elev. Și este bine să vorbim despre toate acestea. Dar, uneori, există un paradox: oameni care recomandă profesorilor să creeze stare de bine nu reușesc ei înșiși să transmită această stare celor cu care lucrează.
Apoi urmează examenele.
În primii zece ani de carieră, profesorul trece prin trei examene importante: definitivatul, gradul didactic II și gradul didactic I. Lor li se adaugă examenul de titularizare, deloc simplu și care presupune, la rândul său, o pregătire serioasă.
În spațiul public ajung, de regulă, mai ales rezultatele spectaculoase sau notele foarte mici. Se vorbește despre cei care obțin note de 2 sau 3 la titularizare și despre faptul că nu pot dobândi statutul de titular. Mult mai rar se vorbește despre miile de profesori care muncesc, se pregătesc și trec aceste examene, construindu-și pas cu pas o carieră.
Dar profesorul nu este doar profesor.
Este, de multe ori, și omul care gestionează dosare de burse, întocmește rapoarte, planificări și fișe de lucru, corectează lucrări, completează documente, răspunde la telefoane și e-mailuri, discută cu părinții și rezolvă probleme administrative.
Este diriginte. Uneori trebuie să aibă cunoștințe de contabilitate, de legislație sau de procedură administrativă. Iar telefonul poate suna și seara, când acel profesor nu mai este „la serviciu”, ci acasă, alături de propria familie.
Toate aceste ore nu apar în fotografia simplificată a „programului de câteva ore pe zi”.
Și mai există o realitate despre care se vorbește foarte puțin: activitățile desfășurate în timpul liber.
Profesori care merg în weekend la olimpiade. La concursuri școlare. La simulări. La activități extracurriculare. La evenimente educaționale.
De multe ori, fără ca efortul lor să fie reflectat în discursul public.
În schimb, în spațiul public revine obsesiv aceeași idee: profesorii muncesc puțin și câștigă mult.
Este o generalizare nedreaptă pentru cei care își fac meseria cu seriozitate.
Desigur, există și profesori care nu își fac datoria. Există oameni care nu fac cinste acestei profesii. Nu trebuie să negăm acest lucru și nici să îi protejăm pe cei care greșesc.
Dar aceeași măsură ar trebui aplicată tuturor profesiilor.
În orice categorie profesională există oameni foarte buni, oameni mediocri și oameni care nu își fac meseria așa cum ar trebui. Nu putem transforma excepția în definiția întregii categorii.
Mai grav este că profesia de dascăl pare să fie tot mai des pusă sub semnul suspiciunii.
Sunt contestate evaluări, atitudini, decizii. Sunt analizate și vânate reacții. Din ce în ce mai mulți oameni simt că au dreptul să explice cum trebuie făcută educația, în timp ce vocea celui care lucrează efectiv, zi de zi, cu elevii ajunge uneori pe plan secund.
Nu este greșit ca societatea să fie interesată de educație. Dimpotrivă.
Educația ne privește pe toți.
Dar între interesul legitim al societății și discreditarea constantă a unei profesii este o diferență importantă.
Avem nevoie de profesori competenți, bine pregătiți, evaluați corect și responsabilizați atunci când greșesc. Dar avem nevoie și de respect pentru cei care își fac meseria cu seriozitate.
Pentru că sunt mulți.
Sunt profesori care rămân după ore pentru un elev care nu a înțeles lecția. Sunt profesori care pregătesc materiale seara. Sunt profesori care merg în weekend la concursuri. Sunt profesori care răspund unui părinte după program. Sunt profesori care își consumă energia, timpul și uneori liniștea pentru ca un copil să aibă o șansă în plus.
Sunt profesori care, în fiecare zi, construiesc ceva ce nu poate fi măsurat imediat în statistici: încredere, curaj, disciplină, curiozitate și caractere.
Poate că despre acești profesori ar trebui să vorbim mai mult.
Nu pentru a transforma dascălul într-un erou fără greșeală. Ci pentru a recunoaște că, dincolo de problemele reale ale sistemului, există oameni care continuă să își facă meseria cu dedicare.
Astăzi, gândul meu se îndreaptă către toți colegii mei care, prin Educație, construiesc o lume mai bună.
Către cei care intră în fiecare zi la clasă și încearcă să lase ceva bun în urma lor.
Către cei care muncesc și atunci când munca lor nu se vede.
Către cei care aleg să rămână în această profesie, în ciuda tuturor dificultăților.
La mulți ani, dragii mei!
Cu recunoștință pentru ceea ce sunteți și pentru ceea ce faceți.