


De la Facultatea de Medicină din București la cercetarea de vârf din Statele Unite, viața savantului născut la Iași ascunde o poveste despre ambiție, exil, descoperiri fundamentale și o relație complicată cu România.
Există descoperiri științifice care schimbă felul în care privim lumea, chiar dacă nu ajung niciodată în atenția publicului larg. Una dintre ele îi aparține lui George Emil Palade, cercetătorul născut la Iași care a contribuit decisiv la înțelegerea mecanismelor fundamentale ale vieții.
În 1974, a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, devenind primul român laureat al acestei distincții în domeniul medicinei.

Astăzi, 19 noiembrie, la 114 ani de la nașterea sa, povestea lui merită spusă dincolo de formulele omagiale. Pentru că George Emil Palade nu a fost doar un savant excepțional, ci și un om care a făcut alegeri dificile, a părăsit România într-un moment complicat al istoriei sale și a construit, departe de casă, una dintre cele mai importante cariere științifice ale secolului XX.
George Emil Palade s-a născut la 19 noiembrie 1912, la Iași, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Emil Palade, era profesor de filosofie, iar mama sa, Constanța Cantemir-Palade, învățătoare. A crescut într-un mediu în care educația, lectura și rigoarea intelectuală erau valori fundamentale.
A absolvit Facultatea de Medicină a Universității din București în 1936, iar în 1940 și-a susținut doctoratul cu o teză care spune ceva și despre curiozitatea sa științifică: „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie și fiziologie comparativă”.
A lucrat în medicina clinică și s-a pregătit în medicină internă, dar a înțeles destul de repede că nu acolo își găsea adevărata vocație.
Într-un interviu acordat revistei Ad Astra, în 2002, Palade explica faptul că îl nemulțumeau distanța dintre ceea ce știa medicina vremii și speranțele pe care pacienții le puneau în medic. Era o perioadă în care antibioticele nu existau, iar posibilitățile terapeutice erau limitate.
A făcut, așadar, o alegere neobișnuită pentru un medic: a renunțat la practica clinică pentru cercetarea fundamentală. Nu voia doar să trateze efectele bolilor, ci să înțeleagă mecanismele biologice care le produceau.
Unul dintre profesorii care i-au influențat decisiv parcursul a fost anatomistul Francisc Rainer, pe care Palade l-a indicat explicit drept omul care i-a trezit interesul pentru fiziologie.
Cum ar fi fost, azi, viața, fără oameni de știință și pasiunea lor pentru descoperiri? Cu ce am fi scris, dacă nu ar fi inventat Petrache Poenaru stiloul? Știind cât de importante sunt științele pentru lumea în care trăim, Școala Evrika are o metodă de predare axată pe informații esențiale, lăsând copiii să-și alimenteze setea de cunoaștere prin creativitate și imaginație. Dacă vreți să aflați mai multe, intrați pe www.scoala-evrika.ro
În 1946, George Emil Palade a plecat în Statele Unite, unde a ajuns la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale din New York. Avea 33 de ani și urma să înceapă o carieră care avea să schimbe istoria biologiei celulare.
Explicația plecării sale este însă ceva mai nuanțată decât versiunea simplificată potrivit căreia un mare savant a fost obligat să fugă din România comunistă.
Într-un interviu din 2002, întrebat direct dacă schimbarea climatului politic a contribuit la decizia de a emigra, Palade a răspuns că principala sa motivație fusese convingerea că, pentru a face cercetare semnificativă, trebuia să ajungă în locurile unde se desfășura știință cu adevărat interesantă.
A recunoscut însă că instalarea comuniștilor și politica acestora l-au influențat. Avea inclusiv convingerea că România nu va rămâne pentru totdeauna comunistă și că, la momentul unei eventuale schimbări, cercetătorii români ar trebui să fie mai bine pregătiți și conectați la experiența internațională.
În 1952 a devenit cetățean american.
Această nuanță este importantă: Palade nu și-a construit plecarea exclusiv în jurul unei drame politice. A fost și o decizie profesională, luată de un cercetător care înțelegea că performanța științifică depinde de accesul la infrastructură, tehnologie, colaborare și libertatea de a cerceta.
În 1974, George Emil Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve.
Distincția le-a fost acordată pentru descoperirile privind organizarea structurală și funcțională a celulei.
Este un detaliu care merită subliniat: Nobelul nu i-a fost acordat exclusiv pentru descoperirea ribozomilor. Contribuția sa decisivă a constat și în elucidarea mecanismelor prin care proteinele sunt sintetizate și transportate în interiorul celulelor.
De altfel, Palade considera că tocmai cercetările sale asupra traseului proteinelor secretate justificau în mod special premiul.
Premiul a confirmat nu doar valoarea unui cercetător, ci și apariția unei noi discipline: biologia celulară modernă.
În relatările populare despre marii savanți, descoperirile sunt adesea prezentate ca rezultatul geniului unui singur om. În cazul lui Palade, această imagine ar fi incompletă.
Cercetările sale au fost posibile prin colaborări cu Albert Claude, Keith Porter, Philip Siekevitz și numeroși alți cercetători. Palade a fost nu doar un experimentator remarcabil, ci și un organizator al cercetării și un formator de generații.
Soția sa, Marilyn G. Farquhar, a fost la rândul ei o reputată cercetătoare în biologia celulară. Într-un amplu articol memorial publicat în Annual Review of Cell and Developmental Biology în 2012, ea a descris contribuțiile sale științifice, laboratorul și influența pe care a exercitat-o asupra comunității internaționale de biologi celulari.
Este, poate, una dintre lecțiile mai puțin spectaculoase, dar mai importante ale carierei sale: marile descoperiri nu se produc în izolare, ci într-un mediu care încurajează colaborarea, schimbul de idei și continuitatea cercetării.
Deși a trăit cea mai mare parte a vieții în Statele Unite, George Emil Palade nu a rupt legăturile cu România.
A revenit în țară după 1989, a fost ales membru de onoare al Academiei Române și a primit distincții importante. În 1992 a devenit cetățean de onoare al Bucureștiului.
Dar poate cele mai interesante observații despre România nu au fost cele ceremoniale.
În interviul din 2002, întrebat ce ar face dacă ar putea conduce reforma cercetării românești, Palade a oferit un răspuns deloc confortabil pentru reflexele naționaliste: ar deschide larg porțile cooperării internaționale, ar urmări obținerea unei științe de calitate, nu a unei „științe naționale”, și ar crea condiții pentru ca tinerii supradotați să intre în cercetare și să rămână acolo.
Era o critică implicită la adresa unui sistem care risca să confunde patriotismul cu performanța și proclamarea valorii cu susținerea ei concretă.
Palade nu considera că știința poate fi performantă prin izolare sau prin invocarea permanentă a meritelor naționale. Pentru el, cercetarea era, prin definiție, internațională.
Există și o ironie tristă în ultimii ani ai vieții lui George Emil Palade.
Savantul care își dedicase existența observării structurilor microscopice ale celulei a suferit de degenerescență maculară, o afecțiune care i-a provocat pierderea totală a vederii.
Pentru un om a cărui muncă depinsese atât de mult de capacitatea de a observa, analiza și interpreta imagini microscopice, această suferință a fost o încercare deosebit de dureroasă.
A murit la 8 octombrie 2008, la vârsta de 95 de ani.
George Emil Palade nu este important doar pentru că a fost român și a câștigat un Premiu Nobel. Este important pentru că a schimbat fundamental felul în care înțelegem viața.
Cercetările sale stau la baza unor domenii esențiale ale biologiei și medicinei contemporane. Înțelegerea sintezei proteinelor, a transportului intracelular și a organizării celulei a devenit indispensabilă pentru cercetarea biomedicală modernă.
Există însă și o altă moștenire, poate mai greu de cuantificat: exemplul unui om care a refuzat să se mulțumească cu ceea ce știa, care a avut curajul să-și schimbe direcția profesională și care a înțeles că talentul individual nu poate înlocui un sistem de cercetare performant.
Urmăriți un film despre George Emil Palade realizat de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică
Pe 19 noiembrie, România marchează și Ziua Cercetătorului și Proiectantului, instituită în 1994, în legătură cu data nașterii lui George Emil Palade.
Este o ocazie bună să ne amintim de el. Dar și să ne întrebăm câți dintre tinerii care ar putea deveni următorii Palade găsesc astăzi în România condițiile necesare pentru a-și urma vocația.
Pentru că adevărata formă de omagiu adusă unui savant nu este să-i repetăm numele la aniversări, ci să construim mediul în care alți oameni de știință pot face descoperiri la fel de importante.
19 noiembrie 1956: S-a născut Eileen Marie Collins, prima femeie astronaut comandant de navetă spațială