


Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că au început demersurile instituțională pentru reforma curriculară, a cărei miză va fi reprezentată de programe mai aerisite.
„Trebuie reforma programelor, iar aici am început să lucrez. Vom avea comisii, acum le constituim, formate din oameni din preuniversitar, oameni din universitate și din academie, fiindcă vreau să lucrez împreună cu ei”, a explicat Daniel David, într-un interviu acordat platformei DC News.
Potrivit acestuia, unele conținuturi care în prezent sunt abordate prea avansat la nivel de liceu ar trebui mutate în ciclul universitar, iar altele, dimpotrivă, coborâte pentru a crea un parcurs coerent al elevului și viitorului student.
În viziunea lui David, reforma are în vedere și modernizarea efectivă a curriculumului, pornind de la exemple internaționale. Fiecare comisie va analiza modele din țări nordice, spațiul francofon și cel anglo-saxon, pentru a înțelege cum se pot simplifica și eficientiza programele. „Să înțelegem că dacă alții pot să aibă programe mai aerisite, putem și noi”, a subliniat ministrul.
În același timp, se dorește modificarea structurii orei de curs. „Vreau ca 20-25% din timpul alocat fiecărei discipline să nu mai fie legat de lecție”, a precizat Daniel David. Scopul acestui demers este de a introduce un timp alocat pentru activități de consolidare, remediere și aplicare practică. „Să-i învețe pe copii lucrurile pe care n-au reușit să le priceapă pe parcursul lecțiilor. Apoi, consolidare, să întărim ceea ce au învățat și, foarte important, generalizare la viața de zi cu zi. Cum folosești cunoștințele la viața de zi cu zi?”, a explicat ministrul.