Închide
Cristian Antonescu este avocat cu studii începute la Iași (Facultatea de Drept) și finalizate în Germania (studii de Master). Nimic din sobrietatea și solemnitatea profesiei, afară de situația în care referințele sunt luate din Ally McBeal, nu ar fi dus către calitatea de organizator a unui festival de muzică blues care aliniază, perseverent, an de an la Tulcea, nume enorme ale genului. Am vorbit cu Cristian despre cum educația și muzica bună nu doar că rezonează, ci se complementează, inclusiv în cadrul evenimentului din acest an, care va avea loc pe 1, 2 și 3 Septembrie, la Tulcea, pe malul Dunării. Educațieprivată.ro e partener media al acestui festival, despre care puteți găsi detalii pe site-ul oficial (danubedeltablues.ro).
Cred că blues poate să facă la fel de mult bine copiilor de orice vârstă între, să zicem, 5 și 90 de ani. Blues-ul ne poate lămuri pe oricare dintre noi ce-i cu muzica din ultima sută de ani, pentru că nu degeaba spunea Willie Dixon așa: The blues is the roots, the rest is the fruits.
Pentru copii ori adolescenți blues-ul este o muzică accesibilă și, tind să cred, atractivă, căci deși pare monotonă, este de multe ori surprinzătoare, presupune multă imaginație și sinceritate totală. Mai mult, se poate fredona si chiar dansa mult mai lesne decât absurditățile contemporane, măcar pentru că în primul caz există o deplină muzicalitate, iar în cel de-al doilea aceasta este fie precară, fie chiar lipsește.
Desigur, poate că este o problemă de atenție: sunetele repetitive, facile și inutile pătrund mai ușor în cap. Dar cu răbdarea copiilor oricum trebuie lucrat, de vreme ce nici literele, aritmetica ori poveștile nu sunt asimilabile fără atenție și oarecare răbdare. Dacă vorbim de copii, aș putea spune, că de curând chiar știu ce zic pe subiectul acesta, că și blues e un fel de lego. Deci, poate fi nu doar util, dar chiar plăcut și lesne de înțeles pentru copii.
Cred că n-ar fi decât bine și cred că e foarte posibil ca blues-ul să facă din unii copii de astăzi, ceva cam așa: om curios şi deschis care, din 50 de ani, 40 i-a petrecut ascultând muzică aproape fără întrerupere, ajungând la concluzia că e cel mai bun lucru pe care-l putea face pentru a trăi frumos (am citat cu plăcere dintr-o destăinuire a lui Berti Barbera).
Da, poate. De altfel, mulți adulți ascultă blues, le place asta. Doar că nu știu că așa se cheamă, fiindcă nu toată lumea ascultă cu acribie, audiția este cel mai adesea întâmplătoare, nu este o cercetare sistematică cu pix în mână, google și cărți la-ndemână.
O listă nu mă încumet eu să fac (și nici pe a mea n-o mai țin minte). Sunt doar un organizator de festival, un tip care e în stare să recunoască muzica de calitate, oamenii competenți, muzicienii care înseamnă ceva și știe să construiască un line up cu sens. Așadar, am măsura mea. Sunt, însă, în țara asta oameni-enciclopedii de blues, bună parte din ei vor fi anul acesta la Dichis’n’Blues. Ba chiar anul acesta vă veți putea întâlni cu legendă ale blues-ului american, de-ar fi să-l menționez doar pe Curtis Salgado. Veniți și întrebați-i, vă vor răspunde cu generozitate și mare pricepere.
O sugestie pot face, însă: există un clip (tot pe youtube, iată!) unde un monument al muzicii blues (Taj Mahal) repetă într-o cămăruță din celebrul Beacon Theatre, New York. În încăpere se află, printre alții, celebrii Derek Trucks, Susan Tedeschi și Jerry Douglas. Se cântă, de mai multe ori, câteva măsuri din Leavin’ Trunk.
Aici: https://www.youtube.com/watch?v=YkzKw1erF_Y
Urmăriți clipul (nu neapărat de 80-90 de ori, ca mine). Dacă de aici nu descoperiți magia blues-ului, nu-nseamnă că n-o veți face vreodată, doar că nu de la mine, căci un argument mai fermecător ca acesta eu unul nu am.
Festivalul a născut în toți anii aceștia, din 2015 încoace, un soi de solidaritate a oamenilor care îl frecventează. Ne place împreună, suntem complici la fel de fel de întâmplări culturale, se împărtășesc gusturi comune. A apărut un fel de generozitate pentru cauză, oamenii țin la întâmplarea acesta de 3 zile ca fiind a lor, ceea ce este foarte real. (Sunt tulceni care își invită la început de septembrie prieteni de departe, ca să le arate ce chestii frumoase se întâmplă aici. Sunt tulceni stabiliți în alte zări, care își planifică vacanțele acasă în aceleași zile).
Există, așadar, o apartenență a micii comunități la liantul acesta, festivalul. Pe toți îi leagă bunul gust, pofta de muzică bună live, vorbele deștepte cu invitați de bună factură.
Oamenii dela Dichis’n’Blues sunt de toate felurile și de absolut toate vârstele, e greu de stabilit un pattern. Indiferent în ce zonă a intervalului 5-80 de ani se situează, chiar dacă vin din Tulcea ori din alte părți, fani vechi de blues sau proaspăt descoperitori ai genului, au, totuși câteva chestii comune: sunt spectatori educați, iubesc atmosfera tihnită și caldă a festivalului, vin la lansări de carte ori la diverse întâmplări conexe festivalului, aplaudă cu generozitate muzica ce vine de pe scenă, sunt entuziaști și plini de umor.
Dichis’n’Blues a fost doar catalizatorul, suntem prea strâmtorați ca să putem oferi mai multe burse din bugetul de festival. Însă am putut să punem pe picioare un mecanism, prin care spectatorii festivalului au devenit contributori ai Bursei cu Dichis, așadar ei au acordat bursa. Suntem mulți, contribuim nu cu mult, dar reușim să acoperim cheltuielile de școlarizare și etcetera ale Teodorei la Liceul de Artă. Când acest demers se va finaliza prin absolvire, vom relua proiectul cu un alt copil.
Bursa cu Dichis este doar aspect al demersului educativ, pe care îl încearcă festivalul.
Da, despre asta începeam să povestesc.
De mai mulți ani, Dichis’n’Blues a creat felurite evenimente pentru copii: o tabără de artă plastică la Valea Fagilor, un laborator de muzică și ritm condus de Raul Kusak, anul acesta plănuim club de lectură, plus unul de robotică. Și din punctul acesta de vedere festivalul este mai mult decât doar un loc în care copiii merg seara cu părinții s-audă muzică pe viu: sunt câteva zile de felurite activități – desen, muzică povestită copiilor sau chiar făurită de ei, e carte, bine și frumos. Nu facem noi educația copiilor în trei zile pe an, desigur, dar îi împrietenim cu anume pasiuni, pe care în restul anului au a și le apropia pe cât de mult vor dori ei.
Semn că demersul nostru nu-i în zadar este faptul că, în fiecare an, acestea laboratoare sunt frecventate de mai mulți copii – toți cei de anul trecut, plus alții care abia au aflat de ele. E reconfortant să vezi asta.
Nu doar muzica blues, ci muzica de calitate, cea care durează, care presupune înțelegerea muzicii mai vechi, muzica ce marchează epoci. Cred că a fi ascultator de blues e ca și cum te-ai pune pe niște șine bune, care nu te pot duce decât în locuri frumoase. N-ai cum să rămâi străin de jazz, rock sau clasic, după cum nu vei putea sa-l ignori pe Charlie Chaplin. Ai înțelege mai lesne și slova scrisă, și culorile, și e puțin probabil să te ducă în viață gândul la felurite hoțomănii.
Imaginați-vă adolescenți discutând despre poveștile blues-ului și adolescenți care comentează viața celor ce produc astăzi zgomote contemporane pe, cum spuneați, Tik Tok. Cărora dintre acești ați prefera să le ascultați conversația?
1 comment
Pingback: educatieprivata.ro: Cum putem educa bine cu muzică blues - DANUBE DELTA BLUES
«