Trebuie să vorbim despre copii
11 Iulie 2022, 20:23
De Gabi Bartic, CEO Brio
Am citit azi articole ce anunță legile noi ale Educației. Și spun atât. Trebuie să vorbim despre copii înainte de a vorbi despre salarii.
Eram la începuturile mele în marketingul online, parte a unui departament mare spre foarte mare de marketing, când de nicăieri a venit ideea să ieșim undeva într-un retreat de-o zi, întreg departamentul. Și s-a scris atunci o poveste haioasă, în care fiecare frază începea cu „marketing e atunci când (…)” și continua în toate felurile care mai de care mai haioase sau serioase.
Așa aș începe și eu povestea asta. Educația este atunci când.
Educația este atunci când școlile sunt conduse profesionist. Ca un business serios, cu utilizarea optimă a resurselor, cu sancționarea angajaților care nu servesc clienții corect, cu bonusarea celor care obțin rezultate bune, cu utilizarea modelelor de bune practici și extinderea lor. Cu angajamentul managerului să atingă niște borne de performanță și sancționarea lui dacă nu le atinge. Dar și cu bonusarea lui dacă le depășește.
Educația este atunci când angajații din povestea asta sunt plătiți la valoarea prestației, care mai bine, care mai rău, în funcție de cum (bine sau rău) își fac treaba. Cu mai mulți bani vine mai mare responsabilitate, asta am învățat eu oriunde am lucrat.
Educația este atunci când clădirile sunt decente, este atunci când oferim condiții decente de co-existență a tuturor factorilor implicați (copii, profesori). Educația nu este despre scara și intrarea profesorilor mai frumoase și mai curate decât cele ale copiilor, este despre școli care tratează decent pe toți participanții la actul educațional.
Educația este atunci când părinții sunt implicați, dar și când profesorii sunt protejați de abuzuri. Și când profesorii abuzatori nu mai au ce căuta în sistem. Și aici spun despre orice tip de abuz.
DAR educația este atunci când este despre copii. Educația, tot sfertul de milion de adulți implicați în procesul de educație, tot aparatul adiacent, toate hârtiile scrise, toate dezbaterile, toate milioanele de rânduri scrise și toate certurile pe forumurile de mămici, profesori și bunici sunt, TREBUIE să fie despre copii. Despre ce putem noi, toți ce implicați cumva, direct sau nu în educație, ca lor să le fie mai simplu, mai drag să învețe. Dar să învețe, să iasă cu ceva mai buni, mai deștepți, mai cunoscători și mai pregătiți pentru viață din povestea asta.
Educația nu e ca o plimbare în parc. NU e ceva ce vine lesne și fără suferințe copilului, e ceva ce se petrece ca învățatul mersului în picioare: cu căzături, cu plânsete, cu momente când spui „a căzut și nu a mai vrut să se ridice o lună”, cu momente de dezechilibru, cu oboseală, cu „vreau în brațe”, cu „nu mai pot”, cu „vreau în cărucior” sau „du-mă tu, tot acolo ajung”. Educația este atunci când copilul în fine urcă singur scările, este atunci când copilul poate, fără să scâncească mereu, să alerge o tură de stadion. Sau să urce prima dată pe munte.
Educația este atunci când TOȚI actorii implicați sunt tratați de ceilalți actori și de sistem în general cu respect. Și aici mă refer la profesori și la părinți. Dar ÎN PRIMUL RÂND mă refer la copii. La toți copiii, atât la cei tipici cât și la cei cu cerințe speciale, la cei din București în egală măsură cu cei din ultimul cătun, la cei care vin la serbare cu 5 adulți și la cei pentru care nu are cine merge la ședința cu părinții. Educația este atunci când fiecare copil ajunge versiunea lui cea mai bună și acumulează tot ce îi trebuie pentru a deveni adult funcțional într-o societate mai bună decât cea în care ar fi ajuns fără educație. De asta, de fiecare dată când, în sistem, vorbim despre reforme, mi se pare cinic că primul subiect este cel legat de banii profesorilor. Susțin fără rezerve plata corectă a personalului didactic, susțin fără rezerve că munca lor vine cu o responsabilitate atașată pe care nu mulți am putea-o duce. Eu una, nu aș putea. Dar, dragi profesori, dacă primul și singurul punct ne-negociabil legat de munca dvs e salariul, aici aș avea o problemă. Aș vrea să văd profesorii care spun ce e bun și ce e rău pentru copii într-o propunere. Nu cât vor munci ei mai mult.
Aș vrea să văd profesorii în aceeași barcă cu elevii lor, acționând în interesul elevilor lor și luptând responsabil luptele pe care copiii nu le pot lupta: pentru curriculum schimbat, pentru instrumente moderne, pentru manuale adaptate cerințelor elevilor. Și apoi, sunt sigură, presiunile societății pentru justa remunerare a profesorilor vor fi din ce în ce mai mari. Presiunile, dar și respectul pe care îl vrem re-atașa profesiei.
Nimic, mi-a spus mie o dată un medic de la care am învățat cât jumătate de viață, nu va fi mai puternic decât recunoștința unui părinte care crede că ai făcut ceva bun pentru copilul lui. Din păcate reversul e că nimic nu e mai puternic decât antagonismul (mi-e greu să spun ura) părintelui care crede că nu ai făcut tot ce puteai pentru copilul lui. Să vorbim despre copii în centrul a tot ce înseamnă educație și părinții, bunicii și copiii vor ieși în stradă pentru drepturile profesorilor. Iar statutul profesorului în societate va fi oferit pe-o tavă de argint de societate, nu cerut pe un colț de masă și oferit forțat, prin lege, pentru că „ni se cuvine”.
Cresterea salariilor profesorilor la stat forteaza automat cresterea salariilor la privat prin concurenta si deci orice actor din educatia privata va fi nemultumit de aceasta masura. Nu stiu pentru cine scrie autoarea acest articol dar
o felicit pentru abilitatile de marketing in care ne sugereaza superioritatea scolilor private.’ Bunicii și copiii vor ieși în stradă pentru drepturile profesorilor’, cred ca doamna Bartic s-a obisnuit cu audienta ei obisnuita de oameni impresionabili, marturisesc ca am ras. In articol, autoarea spune ca sustine fara rezerve cresterea salariilor dar are rezerve cand gaseste sa puna intr-o lumina negativa felul in care a fost facut( fortat, prin lege) ca si cum legea ar fi ceva urat. Cu alte cuvinte , autoarea crede ca nu toti profesorii merita bani in plus si ca ar trebui sa munceasca mai mult ca sa merite. Autoarea nu intelege sau nu vrea sa inteleaga faptul ca nu poti sa ai profesori de calitate fara remuneratie in plus, nu poti sa motivezi niste oameni sa dea 100% daca nu sunt platiti corespunzator si acest lucru este evident pentru orice meserie.