


Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, anunță că bacalaureatul din anul 2030 va avea schimbări fundamentale.
”În august vom da programele pentru bacalaureatul din 2030. Deci ne dorim să fim predictibili și la începutul ciclului copilul să știe ceea ce l așteaptă. Așa cum știm prin legea educației, bacalaureatul din 2030 este fundamental schimbat față de cel de acum, dar de abia în 2030”, a declarat Cristescu, în podcastul DC Edu, difuzat pe platforma DC News.
”Normalitatea este ca să nu ai schimbări la examenele cu miză, cum sunt evaluarea de a opta, bacalaureatul, definitivatul, titularizarea, care să intre în vigoare după începutul anului școlar și atunci ceea ce s a hotărât în august 2025 rămâne”, a mai spus directorul CNCE.
”Nu schimb regulile în timpul jocului. E corect. Singurul loc în care pilotăm anumite aspecte e la evaluările de clasa a doua, a patra și a șasea, care sunt evaluări formative. Prin metodologia de anul acesta s-a pus mai tare accentul pe câteva exerciții, câțiva itemi care să facă trimite trimitere la competențe transversale sau la gândire critică, la educație financiară, la dezvoltare durabilă, la cultură civică, dacă vorbim de cel de de limbă și comunicare.
Și atunci în aceste evaluări, chiar în aceste zile se desfășoară în câteva școli o pilotare din perspectiva timpului necesar, a felului în care reacționează copiii, a felului în care reacționează cadrele didactice”, a explicat Bogdan Cristescu.
Cum va fi examenul de bacalaureat, conform legii 198/2023:
a) proba A01 — probă orală de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările/calificările — se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare;
b) proba A02 — probă orală de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale — se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare;
c) proba A1 — probă scrisă la Limba și literatura română — probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările/calificările, cu excepția elevilor de la profilul umanist, specializarea filologie, și pentru elevii care au studiat disciplina Limba și literatura română pentru școli și secții cu predare în limba maternă, cu programă specială — se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare;
d) proba A2 — probă scrisă la Limba și literatura română pentru elevii de la profilul umanist, specializarea filologie — se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare, cu excepția elevilor care au studiat disciplina Limba și literatura română pentru școli și secții cu predare în limba maternă, cu programă specială;
e) proba A3 — probă scrisă la Limba și literatura română pentru elevii care au studiat disciplina Limba și literatura română pentru școli și secții cu predare în limba maternă, cu programă specială;
f) proba B — două probe de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi de circulație internațională, în acord cu descriptorii elaborați pe baza programelor școlare. Rezultatul evaluării se exprimă prin niveluri de competență corespunzătoare celor din Cadrul european comun de referință pentru limbi străine. Pentru prima limbă străină nivelul de competență vizat este echivalent nivelului B2 din Cadrul european comun de referință pentru limbi străine; pentru a doua limbă străină, nivelul de competență vizat este echivalent nivelului B1, respectiv A2, în funcție de tipul de probă, la alegerea candidatului. Examenele cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine pot fi echivalate conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației. Prin excepție, elevii din învățământul în limba unei minorități naționale care studiază o singură limbă de circulație internațională susțin proba doar din această limbă;
g) proba C — proba de evaluare a competențelor digitale, în acord cu descriptorii elaborați pe baza programelor școlare.
Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelurile de competență în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu.
Examenele cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale pot fi echivalate conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației;
h) proba D — probă scrisă la Limba și literatura maternă —probă comună pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale și opțional pentru elevii care au studiat limba maternă conform art. 60 alin. (5), a unei minorități naționale în unități de învățământ cu predare în altă limbă decât cea maternă de la toate filierele, profilurile și specializările — se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare;
i) proba E — două probe scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării, pe baza standardelor naționale de evaluare;
j) proba F — probă scrisă, obligatorie, pentru evaluareacompetențelor de bază, complementare profilului/probelor scrise E.
(5) Proba E — probe scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării sunt desfășurate după cum urmează:
a) pentru profilul real, specializarea matematică-informatică, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Matematică și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul real, la alegere între: Informatică, Fizică, Chimie, Biologie;
b) pentru profilul real, specializarea științele naturii, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Fizică/Chimie/Biologie și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul real, la alegere între: Fizică, Chimie, Biologie, Matematică sau Informatică, alta decât cea la care a susținut proba obligatorie;
c) pentru profilul umanist, specializarea științe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Istorie și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie și științe socioumane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie;
d) pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la limba și literatura unei limbi de circulație internațională și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între: Istorie, Geografie sau științe socioumane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie;
e) pentru filiera tehnologică, o probă scrisă specifică domeniului de pregătire și o probă la alegere dintre disciplinele relevante pentru profilul real;
f) pentru filiera vocațională, două probe, dintre care una obligatorie dintre disciplinele de specialitate și alta la alegere dintre disciplinele relevante pentru profilul predominant al specializării.
(6) Proba F va viza competențele de bază, după cum urmează:
a) pentru profilul umanist, filiera teoretică, proba scrisă pentru evaluarea competențelor de bază, la alegere între: Matematică, Fizică, Chimie, Biologie;
b) pentru profilul real, filiera teoretică, proba scrisă pentru evaluarea competențelor de bază, la alegere între: Istorie, Geografie, Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofieâ sau Religie;
c) pentru filierele tehnologică și vocațională, probă scrisă pentru evaluarea competențelor prevăzute la lit. a) sau b), complementar disciplinelor alese la proba E.