Șapte ONG-uri cer UAIC retragerea titlului acordat unui profesor din dosarele Epstein

YouTube/Closer To Truth

Şapte organizaţii civice solicită conducerii Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași (UAIC) iniţierea procedurii de retragere a titlului de Doctor Honoris Causa acordat profesorului Martin Nowak, matematician şi biolog la Universitatea Harvard, după ce numele acestuia apare de peste 4.000 de ori în dosarele asociate cu Jeffrey Epstein, publicate de Departamentul de Justiție al Statelor Unite.

Demersul a fost iniţiat de Grupul de Iniţiativă Civică „În Stradă”, Corupția Ucide, Inițiativa România, Reset România, Activism Civic Craiova, Rezistenţa Civică Galaţi şi Asociaţia Civică Tineri Liberi din Timişoara. Organizaţiile au depus o scrisoare oficială adresată rectorului UAIC, Liviu-George Maha, Biroului Executiv al Consiliului de Administraţie şi Senatului universităţii, transmite News.ro.

Profesorul Nowak a primit titlul onorific din partea UAIC la 9 iunie 2010. Potrivit organizaţiilor civice, documente publicate de autorităţile americane arată că în noiembrie 2009, cu şapte luni înainte de acordarea titlului, asistenta lui Epstein, Lesley Groff, îi cerea lui Nowak „numele universităţii din România de unde aţi luat oamenii”. Răspunsul ar fi fost transmis de doctoranda sa de la acea vreme, Corina Tarniță, în prezent profesoară la Universitatea Princeton, care ar fi menţionat explicit că cele două tinere erau de la Universitatea din Iaşi.

Potrivit comunicatului transmis de organizaţiile civice, relaţia dintre Nowak şi Epstein ar fi început în 2003, când Epstein a donat 6,5 milioane de dolari către Universitatea Harvard pentru înfiinţarea laboratorului Program for Evolutionary Dynamics (PED), fondat şi condus de Nowak. Suma ar fi reprezentat cea mai mare parte din totalul de 9,1 milioane de dolari donaţi de Epstein universităţii în acea perioadă. Conform unui raport intern Harvard din 2020, Epstein ar fi avut un birou personal în laborator şi l-ar fi folosit de cel puţin 40 de ori după condamnarea sa din 2008, fiind însoţit de tinere femei care îi serveau drept asistente.

La începutul anului 2026, după publicarea unor noi documente din dosarele Epstein, Universitatea Harvard l-a plasat pe Nowak în concediu administrativ plătit. În acelaşi timp, profesorul se află în prezent sub a doua anchetă disciplinară la instituţia americană.

Organizaţiile civice susţin că, într-un răspuns transmis la o solicitare a Grupului de Iniţiativă Civică „În Stradă”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a precizat că nu a existat nicio colaborare instituţională cu Program for Evolutionary Dynamics în perioada 2008–2012.

Totuşi, potrivit declaraţiilor făcute de Corina Tarniţă pentru publicaţia universităţii americane, programul coordonat de Nowak ar fi „început să dezvolte o colaborare ştiinţifică” cu universitatea din Iaşi în aceeaşi perioadă, inclusiv printr-o vizită a unui grup de la Harvard.

În ceea ce priveşte eventuale sponsorizări, UAIC a transmis că nu ar fi putut primi finanţări de la un „donator anonim”, fie persoană fizică, fie juridică, mai arată organizaţiile civice.

Semnatarii scrisorii invocă articolul 4 din regulamentul universităţii privind acordarea titlurilor onorifice, care prevede că Senatul universitar poate decide retragerea unui titlu în situaţii excepţionale de încălcare a eticii, a legislaţiei sau a valorilor instituţiei, la propunerea unei facultăţi sau a Biroului Executiv al Consiliului de Administraţie.

Organizaţiile solicită conducerii universităţii iniţierea procedurii de retragere a titlului, adoptarea unei hotărâri de către Senatul universitar şi comunicarea publică a deciziei, însoţită de o motivare explicită şi de o poziţie oficială privind eventualele legături ale instituţiei cu dosarele Epstein. De asemenea, acestea cer ca universitatea să prezinte o poziţie publică şi în cazul în care Senatul decide menţinerea titlului onorific acordat lui Martin Nowak.

Explicațiile lui Nowak

Într-un mesaj referitor la menționarea sa în dosarele Epstein, publicat pe site-ul său, profesorul Martin Nowak susține că unele interpretări apărute în mediul online pornesc de la o neînţelegere a unui schimb de e-mailuri apărut în documentele din dosarele Epstein. El a arătat că mesajul în care scria „our spy has been captured after completing her mission” („spionul nostru a fost capturat după ce şi-a încheiat misiunea”), la care Epstein ar fi răspuns „did you torture her” („ai torturat-o?”), reprezintă de fapt o replică din jocul video Civilization II, pe care l-a jucat cu mulţi ani în urmă.

Nowak afirmă că folosea uneori acea replică în mod ironic, după ce reuşea să rezolve o problemă matematică, iar schimbul de mesaje nu făcea referire la o persoană reală. „Nu a existat niciun spion, nimeni nu a fost capturat, nimeni nu era într-o misiune şi nimeni nu a fost torturat”, precizează acesta.

Profesorul de la Harvard a mai spus că doreşte să corecteze această interpretare greşită, care ar fi dus la ameninţări violente la adresa sa şi a familiei sale. Totodată, el a reiterat că detestă crimele comise de Jeffrey Epstein şi că orice activitate care face rău oamenilor îi este „profund detestabilă”.

Nowak se află în concediu de la începutul anului, după ce Universitatea Harvard a declanșat o anchetă disciplinară din cauza legăturile sale cu Epstein.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.