fbpx

Consiliul Național al Elevilor îi provoacă pe politicieni să semneze o scrisoare de angajament pentru Educație

Consiliul Național al Elevilor lansează o provocare către politicieni: să își asume în scris un angajament pentru dezvoltarea Educației la nivel local.

Comunicatul CNE, integral:

Consiliul Național al Elevilor, unica structură de reprezentare a elevilor la nivel național, solicită reprezentanților partidelor politice, prin demararea campaniei intitulate „Educația prioritară, nu doar în campanie electorală!”, asumarea unei serii de atribuții ce țin de prioritizarea dezvoltării sistemului de învățământ la nivel local prin semnarea unei scrisori de angajament.

Demersurile structurii s-au orientat către superficialitatea cu care factorii decizionali tratează situația actuală a mediului școlar, elevii întâmpinând zilnic probleme cauzate de lipsa echității din sistem. Dovada acestui fapt este absența dotărilor din școli, ce determină în mod direct desfășurarea în condiții necorespunzătoare a actului educațional.

Spre exemplu, există situații revoltătoare în rândul școlilor din mediul rural care pe timpul iernii trebuie să susțină orele de curs în condiții de temperatură scăzute. Elevii navetiști sunt nevoiți să folosească mijloace de transport în comun aflate într-o stare inadecvată, care, de cele mai multe ori, nu respectă programul de funcționare. În plus, există școli lipsite de dotări, fapt ce îngreunează procesul didactic. Acestea sunt câteva dintre problemele cu care elevii se confruntă de-a lungul anilor de studiu din cauza dezinteresului manifestat de factorii decizionali.

Prevederile scrisorii de angajament prioritizează dezvoltarea unui climat educațional ce se pliază pe interesele și nevoile elevilor, în corelație cu cu sprijinirea lor, a profesorilor și părinților. Odată cu semnarea acesteia, reprezentanții partidelor politice în cauză și candidații la alegerile locale se angajează în respectarea integrală a drepturilor dobândite de principalii beneficiari.

De asemenea, aceștia vor garanta transparență în toate demersurile pe care le întreprind, asigurându-se că toți factorii interesați vor putea accesa cu ușurință informațiile de interes public. Periodic, se vor întâlni cu elevii reprezentanți pentru a radiografia microsistemul de învățământ din perspectiva acestora, pentru a dezvolta mecanisme și instrumente menite să rezolve problemele principalilor beneficiari din respectiva localitate.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.