Elevi transportați la spital după ce un coleg a pulverizat spray lacrimogen, la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti

Mai mulți elevi au ajuns la spital după ce un coleg de 15 ani a pulverizat un spray lacrimogen, marţi, la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti. Doi dintre copii, cu vârste de 16 şi...

Cărțile din bibliotecile amplasate pe străzile din Deva au fost furate

Cărțile din bibliotecile amplasate pe străzile din Deva, puse la dispoziția localnicilor pentru a fi lecturate, au fost furate. Rafturile amplasate în aer liber de Biblioteca Județeană „Ovid...

Elev arestat 30 de zile pentru trafic de droguri în apropierea școlii

Procurorii DIICOT Cluj anunță că au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat (elev), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc în...

20 de elevi vor fi aleși pentru a face parte din Consiliul Local al Copiilor București

20 de elevi cu vârste între 11 şi 17 ani vor fi selectaţi să facă parte din Consiliul Local al Copiilor, o structură consultativă a Consiliului Local București. Proiectul a fost implementat...

Elevi surprinși jucând la păcănele în timpul orei de informatică. ISJ a demarat o anchetă

Mai mulți elevi au fost surprinși jucând la păcănele în timpul orei de informatică, la un liceu din Târgu Jiu. Liceenii au fost filmați în timp ce se aflau în laboratorul de informatică...

Liceul Internațional IOANID dă startul înscrierilor pentru Zilele Porților Deschise

În această primăvară, pe 12 și 13 martie, Liceul Internațional IOANID primește în vizită elevi de clasa a VIII-a și de liceu, care sunt interesați de înscrierea la clasele...

O școală din Dolj are cea mai mare centrală cu panouri fotovoltaice din țară

O școală gimnazială și o grădiniță dintr-o comună din Dolj au reușit să instaleze cea mai mare centrală cu panouri fotovoltaice dintr-o zonă rurală. Cu ajutorul ei va fi asigurată și o...

Elev reținut de poliție, după ce și-a bătut doi colegi de clasă

Un adolescent în vârstă de 16 ani, elev la o unitate de învăţământ din comuna Mozăceni, a fost reţinut de poliție după ce și-a bătut doi colegi de clasă. El este cercetat pentru...

Daniel David a câștigat un nou mandat de rector al Universității Babeș-Bolyai

Daniel David a fost ales cu 90,88% din voturi pentru un nou mandat de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Profesorul a obținut un nou mandat de rector al Universității...

ARACIP funcționează conform prevederilor legale, afirmă Ministerul Educației

Ministerul Educaţiei a precizat joi că Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar funcţionează conform prevederilor legale. Potrivit AGERPES, Ministerul...