BREAKING Metodologia pentru concursul de inspectori școlari a fost publicată de MEC – proiect
15 Iunie 2026, 15:43
Ministerul Educației și Cercetării a publicat, astăzi, în consultare, metodologia pentru concursul de inspectori școlari, document aflat în faza de proiect.
Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 calendaristice pe adresa de e-mail [email protected].
Conform proiectului, La concursul pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar cadrul DJIP/DMBIP poate candida cadrul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a) este titular în învăţământul preuniversitar, angajat cu contract de muncă individual pe perioadă nedeterminată într-o unitate de învăţământ preuniversitar sau într-o unitate de educaţie extraşcolară din sistemul naţional de învăţământ;
b) are diplomă de licență;
c) a dobândit cel puţin gradul didactic II sau titlul ştiinţific de doctor echivalat cu gradul didactic I, cu vechime efectivă la catedră de minimum 6 ani în învăţământul preuniversitar;
d) a obţinut calificativul anual „foarte bine” în ultimii 5 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în aceeaşi perioadă, până la înscrierea la concurs, sau, în cazul în care a fost sancţionat disciplinar, a obţinut hotărâre definitivă de anulare a sancţiunilor;
e) nu a fost condamnat penal definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat, pentru care nu a intervenit reabilitarea;
f) este apt din punct de vedere medical;
g) la data susţinerii concursului nu îndeplineşte condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare