Bolojan: Dubla admitere la liceu poate fi amânată. USR: Prevederile trebuie abrogate

ID 382534923 | Bolojan © LCVA | Dreamstime.com

În contextul criticilor venite din partea organizațiilor neguvernamentale și părinților, premierul Ilie Bolojan spune că noile reguli privind admiterea la liceu „se pot amâna”. În timp ce proiectele PNL și PSD propun prorogarea termenului de aplicare, USR cere abrogarea prevederilor care introduc „dubla admitere” la liceu.

Declarația lui Ilie Bolojan a fost făcută la B1 TV, după ce au fost anunțate mai multe inițiative parlamentare pentru modificarea calendarului de aplicare a concursurilor proprii de admitere. Premierul a precizat că posibilitatea organizării examenelor proprii de către licee este prevăzută în Legea învățământului preuniversitar adoptată în 2023 și că Ministerul Educației are obligația de a aplica legea.

„Ministerul n-a făcut decât să pună în practică o lege”, a declarat Bolojan.

Potrivit premierului, există însă două variante: fie prevederea este pusă în aplicare, fie Parlamentul intervine și o abrogă, dacă se consideră că această formă de organizare nu este potrivită.

„Eu sunt de acord că dacă nu e bine organizată, riscăm să stricăm lucruri care nici așa nu sunt în perfectă stare în Educație”, a spus premierul.

El consideră că aplicarea poate fi amânată până când există un context mai potrivit pentru o asemenea schimbare.

USR cere abrogarea, nu amânarea

Dezbaterea din Parlament se conturează în jurul a două soluții diferite. În timp ce Raluca Turcan (PNL) și Mihai Ghigiu (PSD) au susținut diferite variante de amânare, USR cere eliminarea definitivă a prevederilor.

Formațiunea a anunțat că a depus la Parlament un proiect de lege prin care solicită abrogarea articolelor din Legea învățământului preuniversitar care introduc sistemul de „dublă admitere” la liceu.

USR amintește că parlamentarii formațiunii au votat împotriva legii în 2023 și susține că prevederile referitoare la concursurile proprii de admitere nu ar trebui doar amânate, ci eliminate.

Ce prevede legea adoptată în 2023

Legea învățământului preuniversitar permite liceelor să organizeze, începând cu admiterea din 2027, concursuri proprii pentru maximum 50% dintre locurile disponibile în clasa a IX-a.

Ministerului Educației îi revin, potrivit legii, anumite atribuții privind organizarea concursului, inclusiv elaborarea subiectelor și stabilirea datei acestuia, în corelare cu Evaluarea Națională. Organizarea și criteriile de admitere sunt stabilite de consiliul de administrație al liceului care optează pentru acest mecanism.

ONG-urile avertizează asupra inechităților

În ultimele zile, World Vision România și Salvați Copiii România au cerut reanalizarea prevederilor.

World Vision a avertizat că un examen suplimentar poate accentua diferențele dintre elevii care au acces la resurse educaționale și cei din medii dezavantajate.

Salvați Copiii a cerut renunțarea la concursurile proprii și a atras atenția asupra riscului ca acestea să crească presiunea pentru meditații. Potrivit unei consultări realizate de organizație, 43% dintre elevii cu vârste între 10 și 17 ani fac meditații, procentul ajungând la 57% în rândul elevilor de gimnaziu.

Organizația susține că introducerea unor probe diferite de la un liceu la altul poate transfera către familii costuri suplimentare și poate accentua avantajul elevilor care își permit pregătire privată.

Ministrul interimar Mihai Dimian a anunțat ieri că a discutat cu parlamentari din mai multe partide și că estimează că se poate forma o majoritate pentru prorogarea termenului de aplicare.

Felicitări, domnule ministru Dimian!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.