fbpx

ASE anunță examen de admitere scris la două dintre facultățile sale, în 2024

Academia de Studii Economice din București anunță că admiterea la două dintre facultățile sale se va face, în 2024, pe baza unui examen scris. ASE a publicat Regulamentul de Admitere la programele de licență pentru anul universitar 2024-2025.

Elementul de noutate la Admiterea 2024 este introducerea examenului scris la programele de licență organizate de două dintre facultăți – Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică și Facultatea de Drept.

 

Înscrierile la concursul de admitere la programele universitare de licență vor avea loc în perioada 12 – 19 iulie 2024. Candidații pot opta pentru unul sau mai multe dintre cele 35 de programe universitare de licenţă, cu predare în limbile română, engleză, franceză sau germană – 25 de programe pentru forma de învățământ cu frecvenţă și 10 programe pentru formele de învățământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă. ASE scoate la concurs o ofertă generoasă de locuri, similară celei din anii trecuți. 

ASE a admis în 2023 un număr record de peste 10.000 de boboci la toate programele unversitare (licență, masterat și doctorat).

La Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică admiterea se va face pe baza unui examen scris ce constă într-un test grilă la disciplina Matematică, iar la Facultatea de Drept, admiterea se va face pe baza unui examen scris ce constă într-un test grilă la disciplinele Limba română și Economie. Tematica și bibliografia pentru examene sunt disponibile pe www.ase.ro. Detalii despre concursul de Admitere 2024 la toate cele 12 facultăți care organizează programe universitare de licență se regăsesc pe site-ul instituțional, pagina dedicată admiterii.

„Cu o tradiție de excelență academică de peste 110 ani, Academia de Studii Economice din București este cel mai puternic brand al învățământului universitar economic din România, lucru confirmat de toate clasamentele naționale și internaționale din domeniu.

ASE ocupă, pentru a cincea oară consecutiv, locul I în România, conform prestigiosului Times Higher Education World University Rankings, ediția 2024, iar clasamentul QS Europe University Rankings 2024 evidențiază gradul de atractivitate în rândul angajatorilor. ASE este universitatea cu o foarte bună inserție a absolvenților pe piața muncii – 86% dintre absolvenții noștri își găsesc de lucru în primele 6 luni de la terminarea facultății în domeniul studiat, având oportunitatea de a-și clădi un viitor sigur și bine plătit”, transmite instituția de învățământ superior.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.