Angajaţi din educaţie protestează astăzi împotriva legii salarizării bugetarilor, la București

Sindicatele din educaţie organizează miercuri acţiuni de protest în faţa sediului Guvernului şi a Palatului Parlamentului, la care sunt aşteptate aproximativ 20.000 de persoane. Organizatorii cer o salarizare corectă a angajaţilor din învăţământ şi resping proiectul de Lege privind salarizarea bugetarilor.

Mitingul este organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”. Protestul va începe la ora 10.00, în faţa sediului Executivului, transmite News.ro.

„Măsurile de austeritate impuse recent şi nepăsarea guvernanţilor faţă de angajamentele asumate în anii trecuţi ne obligă să ieşim din nou în stradă. Fără o reacţie fermă şi unitară, drepturile noastre vor fi din nou afectate”, au transmis reprezentanţii FSLI, într-un mesaj postat pe Facebook.

Sindicaliştii au precizat că au chemat la acţiunea de protest toţi angajaţii din sistemul de învăţământ, subliniind că fiecare salariat din educaţie are dreptul la condiţii socio-profesionale decente şi la o remunerare corectă a muncii depuse, în timp ce fiecare copil are dreptul la o educaţie de calitate.

Potrivit organizatorilor, între orele 12.00 şi 13.00, participanţii vor pleca din faţa Guvernului spre alveola Parc Izvor, pe traseul Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Bd. Naţiunile Unite, protestul urmând să continue în faţa Palatului Parlamentului.

Nemulţumirea sindicatelor este legată în principal de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe care liderii din educaţie îl resping în forma actuală, considerând că acesta nu reflectă angajamentele asumate anterior de autorităţi faţă de personalul din învăţământ.

DOCUMENT Inspectorii școlari nu vor mai putea să aibă funcții în partide sau sindicate

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.