fbpx

Adevărata poveste a copiilor legați cu sfoară, ”ca sclavii”, în prima zi de școală

Pe rețelele sociale a fost postat, luni, un videoclip in care elevii dintr-o școală bucureșteană par legați cu sfoară și sunt ”dirijați” de un cadru didactic.  Imaginile sunt de la școala 88, din sectorul 3.

Vivi Gherghe, mama unui elev din școala respectivă, spune, însă, că videoclipul și interpretarea acestuia reprezintă un exemplu de fake news.

”Povestea s-a întâmplat la școala la care învață și copilul meu! Învățătoarea i-a adunat în parc, că acolo nu era așa aglomerat, și a pornit cu ei dinspre parc spre școală. Atunci i-am văzut eu.

Nu erau legați cu sfoara. Erau bucle din metru în metru, de care copiii se țineau. Am admirat ideea, recunosc. Într-un sistem care ne cerea să ne luăm colegul de mână de fiecare dată când ne așezam în formație, în acest sistem care trebuie să funcționeze așa cum e el în pandemie, să vii cu o idee prin care să reușești să ții uniți niște copii care, probabil (s-ar putea să fie clasa pregătitoare), nu se cunosc între ei, mi se pare de aplaudat.

Și să-i ții uniți în ce condiții? Nu doar să nu se atingă, dar să și păstreze distanța! 

Copiii se țin de sfoară, fiecare la o buclă, și merg după învățătoare. Asta se face și prin străinătate și mai sunt grădinițe și pe la noi (am auzit de la prietene). Găsiți exemple și pe Youtube.

Dar suntem 2020, toată lumea are telefon și Internet și toți suntem creatori de conținut. Cineva îi filmează (pare să fie la final, la ieșirea din școală) și îi pune pe Facebook (cel mai probabil fără acordul părinților).

Filmarea apare pe Facebook și e prezentată în cu totul și cu totul altă notă. 

Oamenii comentează și distribuie.

Profesorii și părinții sunt înjurați în egală măsură. România e strigată să se trezească. Pare că nimeni nu se uită, de fapt, la filmare: că se vede că nu e niciun copil legat. Cei care comentează compară copiii cu sclavii sau cu câinii, părinții sunt acuzați că nu iau atitudine și toți sunt indignați de ceea ce văd: pușcărie, lagăr etc.România, vezi că dacă o să te trezești, nu o să ne găsești prea bine! 

PS: Eu am raportat postarea. ”

Mărturia lui Vivi Gherghe a apărut și pe EVA.RO

https://www.facebook.com/432579203892115/videos/983406342121350

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.