6 întrebări pentru Șerban Iosifescu, președintele ARACIP

Scrisoare deschisă adresată domnului Constantin Șerban Iosifescu,

 președintele Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar (ARACIP),

Stimate domnule prof. dr. Șerban Iosifescu, 

președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar (ARACIP),

Mă numesc Alexandra (numele meu real) și în decembrie 1989 eram la grădiniță. Sunt licențiată a Universității din București, facultatea de Științe Politice și am un doctorat în istoria diplomației, la Facultatea de Teologie Romano-Catolică. Nu vă cunosc, nu v-am întâlnit niciodată și nu am schimbat niciun fel de opinii sau mesaje cu dumneavoastră. Ca absolvent de Științe Politice cunosc modul în care este organizată și funcționează Agenția Română de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar. Nu am fost însă preocupată, în amănunt, de activitatea dumneavoastră sau a instituției pe care o conduceți de aproape 15 ani (din anul 2005). 

Evoluția mea profesională a făcut ca în urmă cu trei ani să mă alătur unor proiecte educative în care cred și pe care le consider creative, moderne și în consens cu evoluția actuală a societății. Acest fapt m-a determinat să mă documentez în legătură cu opiniile exprimate în spațiul public despre învățământ și, în general, despre educație. Am fost bucuroasă să constat că sunt foarte multe idei valoroase prezentate de specialiști în științele educației. Vă spun că printre acestea le-am regăsit, până acum ceva vreme, și pe ale dumneavoastră. Ca profesionist care știe cum funcționează instituțiile statului am avut, este drept, o mică reținere.

Am trecut însă peste orice rezervă și am apreciat faptul că dețineți o bună cunoaștere a evoluției științelor educației dar și a modului de organizare și funcționare a unor diferite sisteme de învățământ. Acest lucru era în acord cu ce gândeam și eu și, mai ales, cu modul în care se derulează proiectele educative în care sunt implicată. Ajunși aici, înainte de a merge mai departe, vreau să precizez că opiniile exprimate în această scrisoare îmi aparțin în totalitate și nu angajează pe nimeni altcineva. Trebuie să recunosc că cea care m-a încurajat să scriu acest articol este mama mea, un inginer de excepție care acum este pensionară. 

Constat că în ultimele săptămâni pozițiile dumneavoastră publice sunt, în opinia mea, cel puțin bizare și în contradicție cu multe din principiile pe care le-ați exprimat anterior. Voi argumenta aceste afirmații.

În primul rând ați pornit o cruciadă necruțătoare, nu se înțelege foarte exact ținta, împotriva privatizării învățământului sau împotriva învățământului privat. Nu știu și nu mă interesează ce a generat atenția deosebită pe care o acordați acestei teme. Din capul locului eu vă spun că, în calitate de cetățean tânăr al României sunt împotriva privatizării totale a învățământului, dar susțin învățământul privat, ca alternativă și șansă reală a modernizării învățământului românesc. Iată de ce în răspunsurile la întrebările pe care o să vi le pun în final cred că vor trebui clarificate aceste lucruri, ca și înțelesul unor afirmații pe care le-ați făcut și care pot fi categorisite, hai să spunem numai neglijente.

În al doilea rând sunt nedumerită de afirmația dumneavoastră dintr-o postare în care spuneți: „o idee de școală, după un model sau altul, chiar de succes, nu se poate extinde fără capacitate administrativă. Plus că nu tot ce merge „în mic” va merge, la fel de bine, și ca sistem.” Cine v-a spus dumneavoastră că dacă cineva creează un model de succes dorește să-l extindă și, mai ales, să îl introducă „în sistem”? Dar dacă s-ar întâmpla invers, cum ar fi? 

Domnule Șerban Iosifescu,

Eu am parcurs 25 de ani de pregătire școlară și academică în această perioadă de tranziție, în care s-a conturat un sistem românesc de învățământ lipsit de eficiență, de coerență, neperformant, chiar dezastruos, pe care dumneavoastră îl criticați vehement și constant. Și acum veniți să ne spuneți, bănuiesc că, în principal, nouă celor mai tineri, că nu trebuie promovată nicio inițiativă, nu trebuie să concepem noi niciun model nou, creativ, respectând bineînțeles legile țării,  pentru că nu are nicio șansă fiindcă statul a dovedit că nu poate. Deci, după dumneavoastră, trebuie să așteptăm ca statul „să devină mai suplu”, așa cum afirmați în spațiul public. Nu insist acum asupra înțelesului acestei sintagme. Mă gândesc că dacă în 30 de ani nu s-a întâmplat acest lucru, ceva este în neregulă undeva.

În al treilea rând, mă văd nevoită să abordez o problemă care, în opinia mea, este cea mai importantă. Am pomenit mai devreme de o mică reținere pe care am avut-o atunci când am început să urmăresc discursul dumneavoastră prezentat în spațiul online. O să explic în continuare despre ce este vorba. Opiniile dumneavoastră, să le spunem –  mai teoretice, le-am urmărit cu mai multă îngăduință. Dar acum, când dați verdicte categorice în legătură cu domenii, segmente, structuri etc. ale sistemului românesc de învățământ, lucrurile se schimbă. Oare dumneavoastră nu înțelegeți sau nesocotiți realitatea că sunteți un înalt demnitar aparținând sistemului românesc de învățământ și aveți datoria să faceți ceva să îndreptați lucrurile? Poate, într-o postare viitoare, ne veți spune când statul va deveni mai „mai suplu și agil” și va reforma sistemul românesc de învățământ?

Domnule Șerban Iosifescu,

Mi-aș dori să știți că nu e intenția mea să pornesc o luptă personală cu dumneavoastră. Înclin să cred că sunteți un specialist în domeniul științelor educației. Tocmai de aceea trebuie să înțelegeți că pentru mine, un tânăr specialist care a ales să rămână în țară și s-a angajat cu mult entuziasm în câteva proiecte educative, domnia voastră reprezintă o oportunitate de a îmbunătăți ceva în domeniul învățământului. Acesta este motivul pentru care am supus unei analize mai atente luările de poziție și, în ultimă instanță, poziția profesională pe care o ocupați. Dacă nu era acesta adevărul, nu vă acordam atâta importanță, cum de altfel procedez, ca membru al societății noastre, cu atâtea persoane publice. În acest context, vreau să vă ofer ocazia ca, în ochii mei – cel puțin, să vă reabilitați, iar mie să îmi dau șansa să sper că acesta poate fi începutul unui demers al unui funcționar public impulsionat de un cetățean de a îndrepta ceva în cadrul sistemului românesc de învățământ din care face(m) parte (împreună cu atâția alții).

Tocmai de aceea, ca cetățean român, în conformitate cu reglementările legale în vigoare vă rog, domnule președinte ARACIP, Șerban Iosifescu să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Care este poziția dumneavoastră în legătură cu privatizarea învățământului? 
2. Care este poziția dumneavoastră în legătură cu existența școlilor private preuniversitare?
3. Ce mesaj sau informație ați vrut să transmiteți opiniei publice atunci când ați afirmat într-o postare: „Pentru cei care cred că privatizarea este panaceu și duce la eficientizare, prin scăderea cheltuielilor publice: sistemul de sănătate cel mai scump din lume (în costuri per capita), este cel american, totalmente privatizat, care, în schimb, se pare, nu este nici pe departe cel mai bun. Am mai postat despre modul în care cresc prețurile medicamentelor și serviciilor medicale, în absența unor reglementări (da, impuse de statul ăla rău care nu știe, nu poate, nu vrea). (…) Problema nu este să desființezi statul (cu rolul lui de reglementare), ci să-l faci mai suplu, mai agil.”?
4. Ce mesaj sau informație ați vrut să transmiteți opiniei publice atunci când într-o postare ați afirmat: „o idee de școală, după un model sau altul, chiar de succes, nu se poate extinde fără capacitate administrativă. Plus că nu tot ce merge „în mic” va merge, la fel de bine, și ca sistem.”?
5. De nenumărate ori și în mod vehement ați criticat sistemul românesc de învățământ și, implicit, școlile preuniversitare din care acestea fac parte. Atunci când aprobați documentele de acreditare ale unei școli preuniversitare, respectând reglementările legale în vigoare, dar convingerea dumneavoastră intimă este că acestea nu sunt organizate așa cum ar trebui, ce sentimente aveți? Acest demers legal este și moral?
6. În luna mai 2017 Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a publicat un document, ca urmare a unui studiu realizat în România, împreună cu alte instituții, intitulat Studii OCDE privind evaluarea și examinarea în domeniul educației – România 2017. Mai multe concluzii și recomandări se referă la ARACIP, instituția pe care o conduceți. Vă rog să prezentați măsurile întreprinse ca urmare a recomandărilor OECD, inclusiv în legătură cu vizite pe care le faceți, în afara misiunilor oficiale de control, în școli, pentru a discuta cu conducerile acestora, a cunoaște realități și inițiative întreprinse în vederea modernizării procesului instructiv-educativ?

Mă opresc aici. Menționez că nu doresc răspunsurile doar pentru mine. Vă rog să le prezentați în mediul online pentru cetățenii României. Poate că astfel, domnule Șerban Iosifescu, noi amândoi, un cetățean și un înalt demnitar din sistemul învățământului românesc, vom genera un demers care să înceapă să îmbunătățească câte ceva în acest domeniu.

Eu, Alexandra, am făcut primul pas. Îl aștept, cu speranță, pe al dumneavoastră. Indiferent ce răspuns veți da, să știți că nu doresc și nu voi intra într-o polemică cu dumneavoastră. Demersul meu este sincer, iar cititorii platformelor online vor înțelege ce se cuvine, conform propriilor convingeri.

Semnat,

Alexandra Bărbulescu