Zeci de elevi cu medii peste 8 au obținut note sub 3 la Evaluarea Națională, în județul Iași

Zeci de elevi din județul Iași care au absolvit gimnaziul cu medii peste 8 au obținut note sub 3 la Evaluarea Națională 2025, arată o analiză realizată de Ziarul de Iași. În unele cazuri, diferențele ajung și la peste 5 puncte, semnalând o posibilă supraevaluare a elevilor în timpul anilor de școală.

Cele mai mici medii înregistrate la nivel județean, 1,00, apar la Școala Gimnazială din Dumbrăvița și la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” din Podu Iloaiei. Ambii elevi au primit nota 1,00 la ambele probe, deși mediile de absolvire au fost 6,33, respectiv 6,91.

Șase alți elevi din localitățile Poiana, Humosu, Valea Seacă, Hălceni, Șipote și Zmeu au obținut note între 1,00 și 2,00 la examen, în timp ce mediile lor generale din gimnaziu variau între 6,38 și 6,76. În total, 102 elevi din județ au obținut între 2,00 și 3,00 la Evaluarea Națională. Dintre aceștia, doar unul avea media gimnaziului sub 6,00, potrivit Ziarul de Iași.

Un caz semnificativ este cel al unui absolvent de la Școala Gimnazială Alexeni, care a terminat gimnaziul cu media 8,50, dar a obținut doar 2,90 la examen: 3,30 la Limba română și 2,50 la Matematică. La Școala Gimnazială „Gheorghe I. Brătianu” din Iași, un elev cu media 8,10 nu a trecut de media 3,00 la Evaluare.

Situații similare au fost identificate în Moțca, Zmeu, Dumești și Valea Seacă, unde elevi cu medii de peste 8,00 au obținut la Evaluare rezultate și de trei ori mai mici. La Școala Gimnazială Mănăstirea, un elev cu media 8,90 a obținut doar 3,90, iar la Coarnele Caprei, un elev cu 9,06 în gimnaziu a obținut sub 4,00 la examen.

Cel mai mare dezechilibru a fost identificat la Școala Gimnazială Goești, unde un elev cu media 9,67 a obținut doar 4,92 la Evaluare – aproape jumătate față de media din gimnaziu.

La Școala Gimnazială din Alexeni, diferențele între mediile de absolvire și cele de la Evaluare variază între 3,57 și 5,06 puncte. La Zmeu, 20 de elevi au înregistrat diferențe între 2,21 și 5,26 puncte. Unii au avut note de 1,00 și 2,00 la probe, în ciuda unor medii de peste 7,00 în anii de studiu.

La Podolenii de Sus, diferențele ajung la 5,10 puncte. Un elev cu 8,88 la absolvire a obținut doar 4,50 la Evaluare. Chiar și printre elevii care au obținut peste 5,00 la examen, diferențele sunt mari: un elev cu media 9,00 în gimnaziu a obținut doar 5,50 la Evaluare.

Fenomenul nu este prezent doar în rural. În municipiul Iași, discrepanțe de peste 4 puncte au fost identificate la școli precum „Veronica Micle”, „Vasile Conta”, „George Coșbuc”, „Gheorghe I. Brătianu”, „Alexandru Vlahuță”, „Elena Cuza”, Liceul cu Program Sportiv, „George Călinescu”, „Miron Costin”, „Alecu Russo” sau „Mihai Codreanu”.

Școlile cu cele mai mari diferențe sunt cele din Valea Seacă, Zmeu, Alexeni, Podolenii de Sus și Topile. În toate cazurile, discrepanțele între mediile de absolvire și notele de la examenul național semnalează o tendință clară de supraevaluare a elevilor în timpul gimnaziului. Citește articolul integral în Ziarul de Iași.

Vlad din Cluj și Ioana din Iași au contestat nota 9,95 Evaluarea Națională pentru un 10 ”curat”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.