


Ministerul Educației și Cercetării anunță că a fost aprobată metodologia care reglementează orele remediale la ciclul primar. Actul normativ urmează să apară în Monitorul Oficial.
Cele două ore pe săptămână de activitate remedială au devenit obligatorii în urma legislației de austeritate aprobată în această vară.
Conform proiectului de metodologie publicat în consultare publică de către minister, cadrul didactic nu poate refuza participarea unui elev la Programul de ÎR, dar poate recomanda frecventarea orelor de învățare remedială de către copiii ai căror părinți nu au solicitat participarea la Programul ÎR.
În proiectarea și derularea activităților Programului ÎR personalul didactic implicat are în vedere:
a) Remedierea – vizează corectarea lacunelor fundamentale prin:
activități structurate pe micro-secvențe clare și explicite;
exerciții cu dificultate gradată;
feedback imediat și adaptat;
utilizarea unor instrumente formative scurte și eficiente.
b) Consolidarea – care are ca scop întărirea, stabilizarea și aprofundarea cunoștințelor / competențelor dobândite/ formate deja:
exersare variată și transferul abilităților între sarcini similare sau diferite;
interconectarea logică a conținuturilor învățate;
recapitulări pentru fixarea durabilă a informațiilor.
c) Aprofundarea și extinderea – se axează pe dezvoltarea gândirii critice și aplicative prin:
rezolvarea de probleme non-rutiniere, analize și argumentări;
studii de caz și conexiuni interdisciplinare controlate;
proiecte aplicative, cercetare ghidată și utilizarea de resurse digitale sau experimente;
dezvoltarea competențelor-cheie transversale precum colaborarea, comunicarea, competențele digitale și cetățenia activă;
sprijinirea performanței prin activități diferențiate (cercuri, mini-proiecte, ateliere) destinate elevilor cu potențial ridicat, asigurând în același timp echitatea și susținerea tuturor elevilor.
d) Aplicarea competențelor formate/dezvoltate pentru rezolvarea situațiilor problemă întâlnite în viața de zi cu zi.
Potrivit unui comunicat transmis de MEC, metodologia reglementează flexibil, dar riguros, utilizarea celor două ore pe săptămână pentru: (1) consolidarea-fixarea competențelor dobândite, (2) pentru recuperarea competențelor planificate, dar nedobândite adecvat, (3) pentru utilizarea competențelor în viața cotidiană și (4) pentru dezvoltarea competențelor dobândite în condiții de performanță.