OFICIAL Învățătorii vor efectua obligatoriu două ore remediale pe săptămână

sursă: Freepik

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii din școlile publice vor efectua obligatoriu două ore remediale în fiecare săptămână.

Obligația este inclusă în noua procedură de constituire a normelor didactice de predare, publicată, vineri, în Monitorul Oficial. Actul normativ este disponibil, integral, aici: Procedura constituire norma didactica de predare final

Ce prevede actul normativ:

În atribuțiile postului didactic de învățător/institutor/profesor pentru învățământul primar se includ obligatoriu 2 ore/săptămână de pregătire remedială.

Ce este învățarea remedială

În anul 2024, Ministerul Educației și Cercetării a legiferat un Program de Învățare remedială. Potrivit metodologiei, acest sistem de învățare se adresează elevilor din învățământul primar, gimnazial sau liceal, cu dificultăți de învățare sau care înregistrează decalaje în dobândirea competențelor-cheie prevăzute în planul-cadru, dovedite prin rezultatele școlare obținute la finalul anului școlar anterior, la evaluarea inițială de la începutul anului școlar sau la evaluări naționale.

Programul se adresează, cu prioritate, următoarelor categorii de elevi:
a) elevii în risc de abandon școlar/ părăsire timpurie a școlii și/sau în risc ori în situație de eșec școlar;

b) elevele gravide și elevii părinți;

c) copiii români veniți din afara granițelor țării;

d) elevii amânați medical pentru o perioadă limitată de timp;

e) elevii care au primit preaviz de exmatriculare, cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ sau cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în altă unitate de învățământ.;

f) elevii aflați în an școlar premergător susținerii evaluării/examenelor corespunzătoare unui nivel de învățământ, care înregistrează decalaje în dobândirea competențelor cheie.

Programul de învățare remedială este complementar programului școlar obligatoriu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.