fbpx

EXCLUSIV Anisie: ”Am semnat ordinul prin care se anulează titlul de doctor pentru domnul Darius Vâlcov”

Foto: . Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, pentru Educație Privată, că a semnat astăzi ordinul prin care fostului ministru Darius Vâlcov i-a fost anulat titlul de doctor. ”Da, astăzi am semnat acerst ordin. Motivul este tot plagiatul”, a declarat Anisie.

Aproximativ 50 de pagini, reprezentând 23% din teza de doctorat a lui Darius Valcov reprezintă preluare integrală sau parțială din alți autori, era, în luna aprilie, concluzia Comisiei de lucru a CNATDCU, care a analizat sesizarea de plagiat în acest caz, propunând retragerea titlului de doctor.

„În urmă analizei efectuate, am constatat că teza de doctorat „Perfecționarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” elaborată și susținută în anul 2008 de Domnul VALCOV D. DARIUS BOGDAN la Academia de Studii Economice din București include texte copiate din alți autori fără că acestea să fie citate conform normelor academice și fără a indică sursă, peste 80 de pagini.

Constatând aceste abateri grave de la etică cercetării, consider că se confirmă existența plagiatului înscrisă în sesizarea UEFISCDI nr. 516/27.02.2019 cu privire la teza de doctorat „Perfecționarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” elaborată și susținută în anul 2008 de Domnul VALCOV D. DARIUS BOGDAN și propun retragerea titlului de doctor în Finanțe domnului VALCOV D. DARIUS BOGDAN”, afirmă în raportul sau prof. univ. dr. Alin Marius Andrieș, citat, la vremea respectivă, de ziare.com.

Darius Bogdan Vâlcov (n. 25 martie 1977, Slatina) este un politician român, senator de Olt între 2012 și 2015 și primar al municipiului Slatina între 2004 și 2012, reprezentând Partidul Democrat Liberal (PDL). Din 2012 s-a înscris în Partidul Social Democrat (PSD).

Între 2000 și 2004, Vâlcov a lucrat ca director general al sucursalei din Slatina a Băncii Populare Române pentru Dezvoltare, iar în 2004 a fost director economic al SC Octogon SRL. Din august până în decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 până în martie 2015 a fost ministru al Finanțelor Publice.

Arestat preventiv pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar, senator și ministru, Darius Vâlcov a demisionat în mai 2015 din Senatul României și PSD Olt. În timpul campaniei din 2016, Vâlcov a fost co-autorul programului de guvernare al PSD. În vara lui 2017, Vâlcov a realizat raportul de evaluare ce a stat la baza căderii cabinetului Grindeanu, care a fost acuzat de nerespectarea programului de guvernare.[9] Pe 30 ianuarie 2018, a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă.