Costreie: Amploarea masivă a meditațiilor arată că școala are o mare problemă

Costreie: Amploarea masivă a meditațiilor arată că școala are o mare problemă
ID 481944222 | Costreie © LCVA | Dreamstime.com

Sorin Costreie, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că din modul în care s-a extins fenomenul meditațiilor reiese că școala românească are o mare problemă.

”Ceea ce există, în măsura în care se poate, bineînțeles, trebuie fiscalizat. Problema este că, fiind un fenomen de o asemenea amploare, mie îmi arată că școala românească are o mare problemă. Pentru că, în mod normal, dacă școala ar fi ce ar trebui să fie, nu ar trebui să avem meditații. Decât pe ici, pe colo. Pot să înțeleg cazuri izolate. Tot parte din viziunea mea este fiecărui copil să îi dăm ceea ce are el nevoie când are nevoie. Deci un fel de educație personalizată”, a declarat Costreie, în emisiunea ”În fața ta”, difuzată de Digi 24.

”Dacă vorbim de medicină personalizată, eu cred că trebuie să vorbim și de educație personalizată. Partea acestei educații personalizate, în măsura în care nu se poate și când avem clase mari, este greu de făcut. Unii dintre copii pot să rămână mai în urmă, alții să meargă mai repede. Și atunci vorbim de această zonă remedială, care poate să fie făcută la școală sau părinții să își asume această zonă remedială prin meditații.

Dar în clipa în care se fac masiv meditații, mie îmi arată că școala românească are o mare problemă”, a adăugat ministrul.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.