fbpx

Ștefan Pălărie: Aud pe surse că Ministerul cere liste cu cine a semnat pentru greva profesorilor

Senatorul USR Ștefan Pălărie afirmă că are informații potrivit cărora Ministerul Educației cere liste cu semnatarii pentru greva generală din învățământ.

„În timp ce suntem în Comisie cu legile educației, aud pe surse că Ministerul cere liste (!??!) cu cine a semnat pentru greva profesorilor. Acolo, între rânduri, dacă este adevărat, stă ascunsă o amenințare directă cu represalii împotriva celor care au avut curajul să spună „destul!” sau care nu se vor prezenta la ore.

 

E inadmisibil!

Dacă este așa, reprezintă o abatere extraordinar de gravă și un abuz pentru care ministrul Ligia Deca este direct responsabil.

Da, îi cred capabili de orice. Am văzut deja că s-a pornit morișca de propagandă care acuză profesorii de toate relele și mă aștept de la oamenii lui Iohannis la orice răzbunare. Pentru că cineva a avut curaj să iasă din rând și să li se opună.

Vedem acum la ce folosesc, în momente grele, inspectorii județeni și directorii numiți politic, pe linie de partid.

PS. Oare PNL este și în căutare de „dezertori” în propriile rânduri? În căutare de membrii de partid de prin inspectorate și funcții de conducere… pe care se pregătește să îi „radă” din funcții pentru „înaltă trădare de partid” pentru că au „pactizat” cu profesorii?”, spune Ștefan Pălărie.

2 comments

  1. Cosmo spune:

    Și eu as dori sa știu cine a semnat și eventual ce au votat cei care au semnat, pentru că țara asta este dusa de râpa de toți bugetarii, prin acțiuni directe, complicitate, indiferență sau incompetență, și dintr-o dată, surpriză, nu se mai poate, am ajuns în râpa.

  2. Krystofor spune:

    @Cosmo,
    Nu este complicat și tu chiar nu poți sa-ti dai seama?
    Sigur profesorii sunt de vina de tot și de toate!
    Ești mulțumit acum?

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.