Simulare BAC/ Prof. Iuliana Costea: Subiectele au fost accesibile elevilor care s-au pregătit constant

Iuliana Costea, profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic Little London, a analizat pentru Educație Privată subiectele pe care elevii le-au avut de rezolvat la simularea de astăzi a examenului de bacalaureat.

Cadrul didactic afirmă că subiectele au avut un grad mediu de dificultate și au fost accesibile elevilor care s-au pregătit constant.

Analiza transmisă de profesoara Iuliana Costea:

Subiectele au avut, în ansamblu, un nivel de dificultate mediu, fiind accesibile elevilor care s-au pregătit constant, dar solicitante prin diversitatea competențelor evaluate. Structura a fost clară și echilibrată, respectând programa școlară și modelele oficiale, fără elemente surpriză. Textele alese – fragmentul memorialistic de Mircea Micu, cu referire la Marin Preda, și fragmentul din Moș Teacă de Anton Bacalbașa – au fost potrivite nivelului de examen, iar cerințele au urmat tiparul cunoscut de elevi.

La Subiectul I, cerințele de vocabular și de înțelegere a textului au fost relativ accesibile, testând capacitatea elevilor de a identifica informații și de a interpreta sensuri în context. În schimb, redactarea textului argumentativ despre consecințele unei farse a ridicat puțin nivelul de dificultate, solicitând coerență, structură logică și capacitate de argumentare. La Subiectul al II-lea, identificarea modalităților de caracterizare a personajului Tecuță a cerut cunoștințe aplicate de teorie literară. Subiectul al III-lea, eseul despre un text poetic aparținând lui Lucian Blaga ( profilul Real) sau Ion Barbu (profilul Umanist), a implicat integrarea noțiunilor despre curent literar, idei poetice, imagini artistice, elemente de compoziție și limbaj poetic. Capcanele frecvente au fost interpretarea superficială a cerințelor, lipsa exemplelor relevante și organizarea defectuoasă a ideilor, exprimarea și ortografia.

Acest test evidențiază necesitatea unei pregătiri constante, care să îmbine cunoștințele teoretice cu abilitatea de analiză și exprimare. Elevii ar trebui să exerseze redactarea textelor argumentative, a comentariile literare și a eseurile structurate, acordând atenție exemplelor și coerenței ideilor. De asemenea, este importantă familiarizarea cu operele studiate și conceptele de bază ale analizei literare. Cu exercițiu constant și încredere în propriile forțe, rezultatele dorite sunt pe deplin realizabile.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.