Scrisoarea unui elev de nota șase

Salut, dom’ profesor!

Ce mai faceți?

Ați intrat în vacanță?

Probabil că nu, sigur mai aveți dumneavoastră ceva de treabă. Așa sunt profesorii. Munca lor nu se termină niciodată. Știu, pentru că am tot dat corigențe, vară de vară, și vă vedeam mai mereu pe acolo. Corigențe, da. Recunosc. Nu mi-a prea plăcut școala. N-am priceput niciodată la ce-mi folosește. Eu am fost întotdeauna pe șmecherie, pe școala vieții, pe de-astea. Singura dată când am citit o carte a fost la biroul de evidență a populației. Erau toate datele în regulă, da. Știu, știu, mi-ați spus, să citesc, să învăț, că viitorul, că șansa, că naiba să le ia. Știu. Nu s-a prins de mine, dom’ profesor. Ce să fac eu cu cartea? Ține de foame? Plătește facturile? O apără pe maică-mea când vine taică-miu acasă, beat mort, și-o snopește în bătăi? Ne mai dă o cameră în plus la garsoniera în care stăm cinci oameni?

Nu știu.

Dom’ profesor, eu, în toți anii ăștia de liceu, n-am văzut șansa asta de care tot mi-ați spus dumneavoastră. N-am văzut-o, să mor dacă vă mint. Pe unde m-am dus, ce oameni am mai cunoscut, toți mi-au spus că-s prost. Că sunt un golan fără viitor. Că o să mă mănânce pușcăria. Știți cum e să auzi asta în fiecare zi, dom’ profesor? Să ți se spună încontinuu că nu ești bun de nimic, că ți-ai ratat viitorul, că ești…, stați să-mi aduc aminte cum mi-a zis doamna de română… O lepră! Lepră, da! Poate c-am fost, recunosc. Multe prostii am mai făcut în anii ăștia de liceu. Prea multe. Cele mai bune momente la clasă cu mine, spuneau profesorii, erau alea în care chiuleam de la ore. Cică numai atunci era liniște în clasă. Ăsta-s eu, dom’ profesor. Nici la liceu nu aș fi intrat dacă nu se ținea biata maică-mea de mine. Habar n-am cum am trecut clasa. N-am învățat niciodată nimic. Am luat testele cu ce-mi rămânea-n cap de pe la ore. Când luam un cinci era sărbătoare. Bine, nici nu m-a interesat niciodată. Eu aveam în cap alte planuri, alte combinații, să plec în afară, să fac bani, să-mi iau o mașină tare, să fiu … cum să vă spun eu… Să fiu respectat, dom’ profesor. Pentru că eu nu am simțit vreodată că mă respectă cineva. Și pe lumea asta, respectul contează, vă spun eu! Pe la noi prin cartier, unde împărțim o țigară trei inși, unde se calcă oamenii în picioare când sunt reduceri la supermarket sau marfă nouă la magazinul de second hand, cam așa e viața. Cine scapă de mizeria asta, e respectat, dom’ profesor! Cum o face, unde, cu cine, nu mai contează. Eu, în viața asta, m-am jurat că n-o să ajung să stau la coadă pentru pulpe de pui la ofertă.

Cum să învăț eu, dom’ profesor? Pentru ce? Să ce? V-am văzut și pe dumneavoastră. Tot cu autobuzul veniți la școală. Tot sacoul ăla de-acum patru ani, de când am intrat eu la liceu, îl aveți. Ce-ați făcut dumneavoastră cu atâta știință de carte? La ce v-a folosit? Unde-i mașina aia tare, unde-s vacanțele pe Mediterana, unde e viața aia șmecheră la care visăm cu toții? La ce v-au folosit toți anii ăia de școală, toate miile alea de pagini citite, nopțile pierdute să luați zeci de examene? 

Dom’ profesor, e ceva ce, totuși, n-am să înțeleg niciodată. De ce v-ați mai ținut de capul meu? De ce nu m-ați dat naibii cum au făcut toți ceilalți profesori? Că golan am fost și multe necazuri v-am mai făcut! Câtă încăpățânare să aveți, câtă încredere… Doamne! Încredere! Da! Câtă încredere să aveți într-un ratat ca mine? De unde încrederea asta, că nici eu n-am avut-o vreodată cum ați avut-o dumneavoastră?  Ce ați văzut în mine să mai poată fi salvat de v-ați chinuit atâta să mă convingeți să nu renunț? C-am vrut să renunț, o, vă jur, de o mie de ori! De unde siguranța asta în ochii dumneavoastră c-am să ajung și eu om la locul lui? Nici măcar eu nu am crezut vreodată că va fi posibil.

Ce voiam să vă zic, dom’ profesor… Voiam să vă mulțumesc că m-ați convins să dau bacalaureatul. L-am luat. Cu șase. La limita limitei . Până la urmă o fi ceva de capul meu, nu știu. Habar n-am. 

Am luat bacalaureatul, dom’ profesor!

Dacă nu erați dumneavoastră, nici nu mă prezentam. Și știți ceva? Cred că am înțeles ce mi-ați spus dumneavoastră atâția ani. Șansa nu ți-o dă nimeni.

Ți-o dai tu însuți.

N-am să dau la facultate. Nu am eu cap de așa ceva. Dar, vă promit, am să învăț o meserie și am să ajung și eu om la locul lui. Poate că sunt și eu bun la ceva. Poate că am și eu un rost pe lume. Cum mi-ați spus dumneavoastră. M-ați convins. O să am grijă de viaa mea. Și de-a altora.

Vă promit, dom’ profesor.

Vă promit.