fbpx

Proiect de lege: Vouchere de 400 de lei pentru copiii care merg la after-school-uri private sau de stat

Sursă foto: Ziarul de Iași

Susținerea statului prin vouchere dedicate școlarizării reprezintă un instrument care ar putea facilita accesul copiilor la educație, indiferent dacă aceștia merg la after-school în sistemul privat sau de stat.

La începutul sesiunii parlamentare, PNL intenționează să reia proiectul de lege potrivit căruia fiecare copil de până la clasa a IV-a ar urma să primească câte un tichet  de 400 de lei pe lună pentru activitățile de tip ”școala după școală”. Un proiect similar, care prevedea valoarea de 200 de lei pe lună, este blocat în Senat din anul 2015.

”Propunem emiterea unor tichete de către Ministerul Educației Naționale pentru copii de până în clasa a IV-a, din învățământul de stat sau privat. Măsura  vine în sprijinul părinților și îi încurajează pe aceștia să nu își abandoneze locul de muncă. În plus, vedem acest demers ca o investiție în viitorul copilului”, se arată în expunerea de motive, semnată de deputații Raluca Turcan și Claudia Boghicevici.

Inițiatorii semnalează, de asemenea, că, în ceea ce privește rata părăsirii timpurii a școlii, România se situează pe locul 4 în UE, cu o rată de 17%, în condiția în care ținta Strategiei Europene pentru 2020 este de 10%.

”Cornul și laptele” ar putea fi transformat într-un pachet diversificat

În afara acestui proiect, liberalii mai au în vedere și o altă inițiativă legislativă, referitoare la alimentația elevilor.

„PNL va milita pentru introducerea la nivel național a două proiecte naționale. Unul de eliminare a risipei prin programul ‘cornul și laptele’ și înlocuirea acestui program cu un pachet alimentar diversificat astfel încât să li se asigure o alimentație sănătoasă copiilor în școală și în felul acesta să crească integrarea copiilor în sistemul de educație și doi, asigurarea unui voucher educațional pentru școală după școală, într-un mod gratuit pentru copiii din România, în felul acesta stimulându-se de asemenea, integrarea în sistemul de educație și oferirea de educație copiilor după orele de curs” a declarat prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan.

Citește și

Proiectul ”Wireless Campus”: 210 milioane de lei pentru internet în 4500 de școli

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.