Programele pentru Titularizare și Definitivat nu se modifică, anunță ministrul David

ID 374079452 © LCVA | Dreamstime.com

Programele pentru examenele de Titularizare și Definitivat vor rămâne neschimbate și în anul 2026, a anunțat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării.

”Programele practic nu se modifică față de ce am avut până acum, nu vor fi programe noi. Dacă apare ceva nou, cu siguranță o să fiți anunțați, dar din ce mi s-a spus de către colegii care sunt implicați direct în acest demers, nu preconizăm schimbări ale acestor programe”, a declarat David, în intervenția în direct săptămânală de pe pagina de Facebook a ministerului. 

Proba scrisă a concursului de titularizare din anul 2026 va avea loc pe data de 21 iulie, conform proiectului de calendar publicat în consultare de Ministerul Educației și Cercetării. 

Conform proiectului, cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 5–12iunie 2026.

afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
Termen: 3 iulie 2026

afişarea datelor de înscriere reactualizate ale candidaţilor;
Termen: 16iulie 2026

desfășurarea probei scrise
Termen: 21iulie 2026

comunicarea rezultatelor iniţiale
Termen: 28iulie 2026

înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor
Perioada: 28-29iulie 2026

soluţionarea contestațiilor
Perioada: 29 iulie-3august2026

comunicarea rezultatelor finale
Termen: 4august2026

repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie
Perioada: 5-6august 2026

Ședință de repartizare, în ordine, a:
(i) candidaților, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie;
(ii) cadrelor didactice, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie;
(iii) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie;
(iv) candidaţilor și cadrelor didactice, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) din Metodologie;
(v) cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2026, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) din Metodologie.
Termen: 6august 2026

reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
Termen: 7 august 2026

emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră
Perioada: 17-21august 2026

Proiectul de metodologie poate fi accesat, integral, aici: Proiect Metodologie mobilitate 2026_2027

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.