


Protestele profesorilor față de „Legea Bolojan” continuă. Câteva zeci de cadre didactice din învățământul preuniversitar au pichetat luni sediul Ministerului Educației și Cercetării, aceasta fiind a patra săptămână consecutivă de manifestații.
Legea 141/2025, intrată în vigoare în iulie, este contestată de sindicate pentru prevederile care, potrivit acestora, „afectează grav” sistemul de educație: creșterea normei didactice, comasarea școlilor, reducerea fondurilor pentru burse și modificări în plata cu ora.
Profesorii cer demisia ministrului Educației, Daniel David, acuzându-l că prin această lege „îngreunează accesul la educație și scade calitatea actului didactic”, transmite News.ro.
Sindicaliștii reclamă, între altele:
– creșterea normei didactice cu cel puțin două ore;
– tăierea burselor de reziliență și excelență;
– reducerea burselor de merit și a fondului destinat studenților;
– comasarea școlilor cu mai puțin de 500 de elevi;
– schimbări la plata cu ora și la degrevările de normă.
Manifestanții au venit cu pancarte și vuvuzele, afișând mesaje precum „Educația e un drept, nu statistică!”, „Fiecare copil are nevoie de atenție, nu de înghesuială!” sau „Ne-am săturat să suferim noi pentru greșelile voastre!”.
„Domnule ministru, vă invităm să fiți profesor pentru o zi în clasele cu 34 de elevi, unde sunt și copii cu CES fără profesori de sprijin. Să predați acolo lecția democrației și a demnității. Nu meritați să mai fiți în fruntea acestui minister!”, a spus o profesoară la microfon, în aplauzele mulțimii care a scandat: „Demisia!”.
Sindicatele au anunțat că manifestațiile vor continua zilnic până la începutul anului școlar. Pentru 8 septembrie, când ar trebui să înceapă cursurile, este programat un miting și un marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, între orele 11.00 și 16.00.
Totodată, federațiile sindicale îi îndeamnă pe profesori să boicoteze festivitățile oficiale de deschidere. „Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice”, au transmis reprezentanții profesorilor.