


Zeno Daniel Șuștac, fondator al grupului „Părinții elevilor din România” și președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației, îi îndeamnă pe părinți să nu participe la festivitățile de deschidere a anului școlar, în cazul în care la acestea sunt prezenți și politicieni.
„Sper că anul acesta – pe data de 8 septembrie – nu vor fi festivități de niciun fel, în semn de protest față de politicienii care au nenorocit învățământul românesc! Dacă totuși se vor desfășura astfel de evenimente, în calitate de Președinte al Asociației Pentru Depolitizarea Educației și de fondator al grupului „Părinții Elevilor din România” îndemn părinții să boicoteze orice festivitate de deschidere a anului școlar la care vor participa politicieni. În ce mod? Prin neparticipare (dacă prezența politicienilor este anunțată) sau prin retragere, discretă și elegantă, de la eveniment dacă participarea respectivilor nu este anunțată, dar are loc”, transmite Zeno Daniel Șuștac.
„Fără campanie electorală la deschiderea anului școlar, fără discursuri politice în curțile școlilor! În semn de protest față de politicile educaționale iresponsabile din ultimii 35 de ani, îndemnul meu este ca părinții să nu onoreze cu prezența lor astfel de spectacole sinistre. Evident, fără atitudini ostile sau manifestări nepotrivite. Școala este despre muncă, sacrificii și seriozitate, nu despre învârteli, privilegii și scurtături. Vorbele goale și promisiunile deșarte nu ridică nivelul învățământului românesc, din contră, țin școala în prizonierat politic! Cei responsabili de declinul școlii românești, cei care au retezat șanse, aripi, visuri și burse, cei vinovați de aglomerarea claselor, bulversarea lumii educației și umilirea profesorilor, să facă bine să înțeleagă că groparii învățământului nu sunt bineveniți la deschiderea anului școlar în unitățile de învățământ!”, adaugă inițiatorul apelului.
Foto: Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, la festivitatea de deschidere a anului școlar 2016-2017