

Ovidiu Șontea, profesor de matematică la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, afirmă că sistemul actual de învățământ poate produce rezultate modeste, precum absolvenții care pun „faianță în Europa” sau ajung lăutari.
„Acum depinde ce vrem să facem. Dacă noi vrem să punem faianță în toată Europa, dacă vrem să fim lăutari, foarte bine, avem acest sistem de învățământ, dar dacă vrem să facem și noi cipuri, cum face Coreea de Sud, dacă vrem să facem telefoane, dacă vrem să facem AI și așa mai departe, ar trebui să băgăm bani destul de mulți în învățământ ca să avem de unde să luăm aceste creiere pregătite ca să ne dea înapoi”, a declarat profesorul Ovidiu Șontea, în emisiunea Info Edu, difuzată de TVR Info.
Întrebat ce ar trebui schimbat prima dată în sistemul de învățământ românesc, cadrul didactic a răspuns:
„Dacă ar fi disciplină și rigoare în note, regulile să nu fie încălcate, pentru că la noi, deși există un regulament, întotdeauna este încălcat. Avem lege cu 6%, nu se respectă. Avem diferite criterii de acordare a notei 9,8 la purtare. Nu, toată lumea are 10 și dacă nu are 10, încep reclamațiile. Profesorii, ca să scape, de silă, de milă, din comoditate, acceptă anumite lucruri pentru că și ei sunt forțați.”