Prof. Doru Căstăian: Sistemul românesc de învățământ e ca o boală autoimună

Doru Căstăian, profesor de științe socio-umane la la Liceul de Arte „Dimitrie Ciuclin din Galați și la Facultatea de Iastorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, critică dur sistemul românesc învățământ, pe care îl compară cu o boală autoimună.

Doru Căstăian a pus acest diagnostic în emisiunea Info Edu de la Tvr Info, în contextul unei discuții despre cazul ”ambulanța neagră”, conspirația care a determinat un grup de locuitori într-o comună clujeană să atace o ambulanță reală.

 ”E un lucru pe care l-am tot spus și scris și eu ad nauseam, și anume că sistemul de învățământ românesc a devenit autoreferențial. E ca o boală autoimună. E ca un perpetuum mobile care nu mai are niciun schimb de energie și de informație cu realitatea”, a declarat profesorul Doru Căstăian, în emisiunea citată.

”E un sistem care nu se îndreaptă și nu își propune ca elevii beneficiarii lui să aibă o înțelegere mai bună a lumii, să aibă o înțelegere mai critică a lumii, să se descurce mai bine în lumea în care trăiesc. E un sistem care își propune să funcționeze în continuare. E un sistem care își propune să își valideze propriile jaloane constând din examene și nu numai, iar elevii și părinții și toți beneficiarii primari și secundari au înțeles chestia asta”, a adăugat cadrul didactic.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.