Prof. Cosmin Florea: La noi în țară, istoria este tratată ca o disciplină de mâna a doua

Cosmin Florea, profesor de istorie în trei școli din județul Bacău, spune că disciplina pe care o predă nu este tratată cum s-ar cuveni.

”La noi istoria este tratată ca o disciplină, să spunem, de mâna a doua. În gimnaziu istoria are alocat un număr de șase ore, în liceu, în funcție de profil. Și după aceea ne mirăm de ce tinerii cad pradă teoriilor conspiraționiste. O societate dezvoltată întotdeauna pune accent pe educație. Și pe educație de calitate. Nu numărul orelor, să spunem, este problema, ci programele școlare. Foarte stufoase, foarte învechite. Să vă dau un exemplu. La clasa cincea sunt două ore pe săptămână. În schimb sunt aproximativ cincizeci și ceva de conținuturi. Aproape ora și lecția”, a declarat cadrul didactic în cadrul emisiunii Starea Educației, difuzată de Radio Iași.

”Istoria are foarte puține ore în planul cadru. Și pentru a avea toate orele într-o singură școală, unitatea de învățământ trebuie să aibă un număr foarte mare de clase, dacă vorbim de o școală gimnazială. Dacă vorbim de un liceu, ar trebui să aibă și un profil uman. La noi în țară, istoria nu este tratată serios, cum e tratată în alte țări europene.

De exemplu, noi, din cauza faptului că facem naveta în mai multe școli, înseamnă să pierdem ritmul de lucru, iar organizarea noastră să nu fie tocmai eficientă. Și tot timpul pierdut pe drum ar putea fi dedicat pregătirii lecțiilor, realizării de materiale didactice, discuțiilor individuale cu elevii. Mobilitatea asta forțată afectează și calitatea actului educațional, fiindcă profesorul nu mai poate participa constant la activitățile comunității școlare, nu reușește să creeze legături solide cu elevii și nu de puține ori să se implice în proiecte pe termen lung. Eu, de exemplu, în fiecare zi mă duc la o anumită școală”, a argumentat profesorul Cosmin Florea.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.