Primul elev admis cu 10 la Colegiul Naţional Militar din Breaza, prezentat de unitatea de învățământ

Primul elev admis cu 10 la Colegiul Naţional Militar din Breaza, prezentat de unitatea de învățământ

Primul elev admis cu media 10 în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir a fost prezentat într-o postare pe pagina de Facebook a unității de învățământ.

Conform sursei citate, Dimitrie Mitroi este și singurul elev care a obținut media finală 10 la concursul de admitere în colegiile naționale militare, în anul școlar 2024-2025.

 

Consideră că munca și perseverența au fost atributele necesare care l-au ajutat să-și îndeplinească visul de a purta cu mândrie uniforma militară. De asemenea, sprijinul părinților și al celor dragi a fost un factor important în procesul de admitere la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”.

Performanța de a fi admis primul, cu notă maximă, i-a adus satisfacție și împlinire sufletească. 

Reprezentantul „bobocilor” la ceremonia deschiderii anului școlar, Dimitrie este cel care a vorbit în numele promoției, un moment pe care l-a trăit cu multă emoție, dar și cu imensă mândrie, la fel ca și cel a rostirii legământului cantemirist.

Alegerea colegiului a fost una ușoară, spune elevul, pentru că asta și-a dorit de mic copil. ”𝑉𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑜𝑟𝑑𝑜𝑛𝑎𝑡𝑎̆, 𝑝𝑒𝑟𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒 𝑎𝑐𝑎𝑑𝑒𝑚𝑖𝑐𝑒, 𝑠𝑒𝑟𝑖𝑜𝑧𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠̦𝑖 𝑎 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑚𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑚-𝑎𝑢 𝑎𝑡𝑟𝑎𝑠 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑜 𝑣𝑎̂𝑟𝑠𝑡𝑎̆ 𝑓𝑟𝑎𝑔𝑒𝑑𝑎̆. 𝐼̂𝑛 𝑝𝑙𝑢𝑠, 𝑡𝑎𝑡𝑎̆𝑙 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛𝑐ℎ𝑖𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑙𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑣𝑒𝑎𝑚 𝑐𝑎̂𝑡̦𝑖𝑣𝑎 𝑎𝑛𝑖, 𝑖𝑎𝑟 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑒𝑖 𝑎𝑚 𝑑𝑜𝑏𝑎̂𝑛𝑑𝑖𝑡 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒 𝑎 𝑎𝑟𝑚𝑎𝑡𝑒𝑖”, a declarat elevul.

Dimitrie Mitroi are așteptări mari de la instituția în care a ales să se formeze: ”Î𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑖𝑢, 𝑠𝑝𝑒𝑟 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑖 𝑎𝑡𝑖𝑛𝑔 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑖 𝑑𝑒𝑝𝑎̆𝑠̦𝑒𝑠𝑐 𝑙𝑖𝑚𝑖𝑡𝑒𝑙𝑒. 𝐴𝑠𝑡𝑓𝑒𝑙, 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑎 𝑚𝑎̆ 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡 𝑝𝑒 𝑝𝑙𝑎𝑛 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙, 𝑖̂𝑛 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑜𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖𝑙𝑒.”
Este pregătit să învețe, să dăruiască, să exceleze în cariera militară și în profesia pe care și-a ales-o deja: ”𝐴 𝑓𝑖 𝑑𝑜𝑐𝑡𝑜𝑟 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑜𝑡𝑑𝑒𝑎𝑢𝑛𝑎 𝑣𝑖𝑠𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢, 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑑𝑒𝑡𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛𝑎𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑙𝑎 𝑈𝑛𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑀𝑒𝑑𝑖𝑐𝑖𝑛𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝐹𝑎𝑟𝑚𝑎𝑐𝑖𝑒 „𝐶𝑎𝑟𝑜𝑙 𝐷𝑎𝑣𝑖𝑙𝑎” 𝑑𝑖𝑛 𝐵𝑢𝑐𝑢𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑖, 𝑠𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑖𝑟𝑒 𝑀𝑒𝑑𝑖𝑐𝑜-𝑀𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑟𝑎̆.”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.