PRIMII, program pentru combaterea analfabetismului funcțional și a abandonului școlar, lansat de MEC

PRIMII, program pentru combaterea analfabetismului funcțional și a abandonului școlar, lansat de MEC

Ministerul Educației și Cercetării lansează „PRIMII: Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție”, un demers de prevenire a analfabetismului funcțional și a abandonului școlar, destinat a aproximativ 50.000 de copii din ciclul primar. Programul are o valoare de peste 1,21 miliarde de lei (circa 232 de milioane de euro), este finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027 și se va derula pe parcursul a trei ani. Cererile de finanțare pot fi depuse până la 12 octombrie 2026, ora 17:00.

Programul se adresează tuturor elevilor de nivel primar din unitățile de învățământ încadrate în categoria de risc foarte mare sau mare de părăsire timpurie a școlii și de abandon școlar. Încadrarea se face conform Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) și gradului de marginalizare comunitară, măsurat prin indicele UNICEF. Școlile eligibile sunt cuprinse în Anexa nr. 4 a Apelului de selecție, intitulată „Lista predefinită a unităților de învățământ eligibile pentru finanțare”, publicată pe site-ul edu.ro.

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat că PRIMII „va însemna sprijin real, măsurabil, pentru copiii din școlile cele mai vulnerabile, cu cele mai mari probleme socioeconomice”. Potrivit acestuia, este vorba despre aproape o dublare a finanțării standard primite de fiecare elev din aceste școli, dedicată integral activităților remediale și celor de accelerare a învățării, în special în zona alfabetizării funcționale și științifice.

Ministrul a apreciat și eforturile comune de simplificare a cererii de finanțare și a evaluării. Aceasta din urmă va ține cont de indicatori obiectivi: MATE, dezvoltat împreună cu Banca Mondială, indicele de risc comunitar UNICEF și mediul de rezidență al școlii. „Îmi doresc ca sprijinul să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie de el”, a precizat Mihai Dimian.

Finanțarea poate fi utilizată pentru mai multe categorii de activități:

  • activități de tip „Școala după Școală”, precum lecții individualizate și activități de recuperare;
  • activități extracurriculare și extrașcolare;
  • bunuri și servicii pentru elevi, între care materiale didactice pentru activități remediale și de sprijin, precum și resurse educaționale;
  • asigurarea hranei pentru elevii participanți la proiect;
  • consiliere și terapie, respectiv consiliere și orientare școlară pentru elevi și consiliere parentală.

Pentru a sprijini unitățile de învățământ în procesul de aplicare, cererea de finanțare a fost simplificată semnificativ. Ministerul Educației și Cercetării va organiza, în perioada următoare, webinare de informare dedicate sprijinirii școlilor în implementarea proiectelor.

Zamfir a ieșit din emisiune după ce a fost întrebat ce înseamnă „neomarxism”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.