O olimpică medaliată cu aur a dat în judecată UMF București după ce i-a fost refuzată admiterea fără examen

Facebook/UMFCD București

În urma refuzului Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București de a o admite fără examen, o elevă medaliată cu aur la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată a ajuns în instanță, într-un demers rar susținut oficial de instituția Avocatul Poporului. Tânăra solicită recunoașterea dreptului de a ocupa un loc bugetat rezervat olimpicilor internaționali, în baza performanței recunoscute de Ministerul Educației, relatează Libertatea.

Eleva, fostă absolventă a Colegiului Național „Sfântul Sava” din București, a câștigat medalia de aur și locul I la ediția din 2024 a Olimpiadei Internaționale de Chimie Aplicată (IAChO), desfășurată la Bandung, în Indonezia. Competiția figurează pe lista oficială a olimpiadelor internaționale finanțate și recunoscute de Ministerul Educației, iar în baza acestui rezultat tânăra a primit diplomă de excelență, bursă de olimpic și echivalarea probei scrise la chimie din cadrul examenului de bacalaureat cu nota 10.

În luna martie 2026, eleva a solicitat admiterea fără concurs la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, invocând prevederile legale potrivit cărora elevii care obțin premiile I, II sau III la olimpiade școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației pot fi admiși direct, pe locuri finanțate de la buget.

Solicitarea a fost însă respinsă de Comisia Centrală de Admitere a universității. Reprezentanții UMF „Carol Davila” au susținut că IAChO este o „competiție internațională”, și nu o „olimpiadă internațională”, iar domeniul „chimie aplicată” nu este echivalent cu disciplina „chimie” pe baza căreia se organizează admiterea la Medicină.

Universitatea a argumentat că programa de chimie aplicată diferă de cea a disciplinei chimie, accentuând faptul că admiterea la Facultatea de Medicină presupune cunoștințe de chimie organică, în timp ce programa olimpiadei de chimie aplicată ar include exclusiv capitole de chimie anorganică.

În schimb, aceeași performanță a fost suficientă pentru admiterea fără examen a elevei la trei alte universități de medicină din țară: Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și Universitatea „Transilvania” din Brașov.

În fața refuzului, tânăra a sesizat instituția Avocatul Poporului, care, în urma investigațiilor, a decis să introducă acțiuni în instanță împotriva UMF „Carol Davila”. Este un demers excepțional, deoarece Avocatul Poporului poate reprezenta un cetățean în contencios administrativ doar atunci când apreciază că încălcarea drepturilor acestuia nu mai poate fi înlăturată decât pe cale judiciară.

Pe rolul Tribunalului București au fost deschise două procese. Primul vizează anularea refuzului universității și verificarea legalității deciziei de respingere a cererii de admitere. Dosarul a fost înregistrat la 1 iulie 2026 și nu are încă un termen de judecată.

Al doilea dosar, privind ordonanța președințială, urmărește suspendarea efectelor deciziei până la soluționarea procesului principal. Tribunalul București a respins cererea ca inadmisibilă, apreciind că, într-o analiză preliminară, nu există o aparență de drept în favoarea reclamantei și că argumentele privind autonomia universitară și diferențele dintre chimia aplicată și chimie justifică, cel puțin provizoriu, poziția universității. Hotărârea nu este definitivă și a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

Conștientă că litigiul s-ar putea încheia după finalizarea admiterii din acest an, eleva a ales să participe și la concursul organizat de UMF „Carol Davila” pe 26 iulie. A promovat examenul și s-a clasat între primii 100 de candidați, după ce, în primăvară, ocupase locul 58 din aproximativ 5.000 de participanți la sesiunea de preadmitere. La examenul de bacalaureat a obținut media 9,85, cea mai mare din Colegiul „Sfântul Sava”.

Potrivit argumentelor depuse în instanță, rezultatele obținute demonstrează că acțiunea nu urmărește evitarea concursului de admitere, ci recunoașterea dreptului pe care tânăra consideră că îl are în calitate de laureată a unei olimpiade internaționale recunoscute de Ministerul Educației.

Situația este cu atât mai neobișnuită cu cât, la admiterea din 2025, UMF „Carol Davila” a admis direct, fără examen, 49 de olimpici internaționali. În acest an, universitatea a înregistrat un număr record de candidați: 6.916 înscriși pentru 1.947 de locuri, dintre care 1.291 sunt finanțate de la buget.

Admitere la UMF Iași: s-a intrat cu nota 5 chiar și la buget

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.