


Mihaela Gotcu, directoarea Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași, afirmă că examenul suplimentar de admitere la liceu, vehement contestat în spațiul public, are și aspecte favorabile.
„Pentru acești copii de clasa a VIII-a, dacă nu au o zi bună sau li se întâmplă ceva, o a doua șansă nu o mai au. Și atunci, într-adevăr, această măsură vine ca un plan B”, a declarat directoarea, în emisiunea ”Starea Educației” de la Radio Iași.
Mihaela Gotcu consideră că elevii trebuie să învețe să privească evaluarea mai puțin ca pe un motiv de teamă. ”Evaluarea merge mână în mână cu învățarea”, spune directoarea.
Totuși, ea atrage atenția că succesul unei astfel de măsuri depinde de mai mulți factori: aspirațiile copilului, așteptările familiei, nivelul de pregătire și inclusiv pregătirea emoțională.
„Ni se dă acum, iată, o șansă să decidem în funcție de specificul nostru”, afirmă directoarea. În opinia sa, examenul suplimentar poate introduce „criterii mai fine” de selecție, pe care Evaluarea Națională, centrată pe limba română și matematică, nu le poate surprinde întotdeauna.
„Dacă va avea loc corectura, evaluarea, conform unor proceduri similare cu ceea ce se întâmplă la Evaluarea Națională, cred că ar fi mult mai puțin loc de îndoieli, critici, interpretări”, a mai spus directoarea.
Ea a menționat că liceul pe care îl conduce nu a decis deocamdată dacă va organiza un concurs propriu în 2027. „Ne vom întâlni cu profesorii, ne vom sfătui cu elevii, mă gândesc că e posibil să facem un chestionar. (…) O să-i întrebăm și pe părinți, ne adunăm și vom vedea ce va fi”, spune Mihaela Gotcu.