fbpx

3 octombrie 1988: Moare ”părintele” mașinilor Mini

Sir Alexander Arnold Constantine Issigonis a fost un inginer turco-britanic și designerul primelor mașini Mini. Acestea au fost prezentate pentru prima dată de compania British Motor Corporation pe 26 august 1959, sub denumirea Morris Mini-Minor. Automobilele aveau o lungime de doar 3 metri și acomodau, totuși, 4 pasageri. În plus, Morris Mini-Minor era una dintre cele mai ieftine mașini de pe piață, la acea vreme.

mașină Mini

Pentru a economisi spațiu, motorul era montat transversal. Issigonis credea că ”atunci când proiectezi o nouă mașină, niciodată, absolut niciodată nu ai voie să copiezi de la concurență”. De aceea, Mini avea un aspect absolut unic. Automobilul s-a făcut remarcat prin faptul că putea transporta o încărcătură considerabilă într-un spațiu minim și încorpora cele mai noi principii ale ingineriei. Succesul său a rămas constant chiar dacă au trecut aproape șase decenii de la lansare, pentru că a păstrat coordonatele lui Issigonis: economie a consumului de carburant, accelerație rapidă, manevrabilitate și ușurință la parcare.

În varianta sa contemporană, MINI este numele filialei BMW din Cowley, Anglia, precum și a automobilului produs de această filială din aprilie 2001.

Mașina, proiectată de Frank Stephensoneste vândută ca o reinterpretare „retro” a automobilului original Mini, care a fost produs de către British Motor Corporation și succesorii acesteia între 1959 și 2000. Numele se scrie cu majuscule pentru a îl deosebi de predecesorul său. La lansarea oficială, automobilul a fost prezentat ca fiind „NOUL MINI”, dar este mai întâlnit denumirea „BMW Mini”. La început dezvoltat de către grupul Rover, și vândută sub marca Rover , fabricată fiind la uzina Longbridge, proiectul MINI a fost reținut de către BMW când s-a debarasat de către Rover în 2000. MINI este asamblată în Cowley, Oxford, Regatul Unit, în ceea ce înainte a fost Pressed Steel Company, cunoscută sub denumirea de Fabrica Oxford.

 

Citește și:

2 octombrie 1956: Ceasul atomic

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.