


Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat vineri dimineață că nu va susține în Guvern reducerea sprijinului financiar anual acordat elevilor prin bursele sociale, după scandalul provocat de proiectul Ministerului Educației care prevedea modificări privind perioada de acordare a acestora. Dimian spune că, în schimb, pragul de venit pentru acordarea burselor ar urma să crească cu aproximativ 7%, ceea ce ar permite extinderea numărului de beneficiari.
Anunțul vine după o perioadă de controverse în jurul propunerii Ministerului Educației de a nu mai acorda burse sociale în perioada vacanțelor școlare. Măsura a fost criticată de organizații precum Coaliția pentru Educație, World Vision România și Salvați Copiii România, care au atras atenția că sute de mii de copii din familii vulnerabile depind de acest sprijin și au susținut că „sărăcia nu intră în vacanță”.
Joi s-a încheiat perioada de consultare publică a proiectului, iar Mihai Dimian susține că observațiile primite vor sta la baza variantei pe care o va propune Guvernului.
„Nu voi propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale. Dimpotrivă, prin creșterea cu aproximativ 7% a pragului de venit pentru eligibilitate, estimăm o creștere a numărului elevilor care vor putea beneficia de bursă socială”, a transmis ministrul, pe Facebook.
Ministrul susține că dezbaterea publică s-a concentrat aproape exclusiv asupra eliminării burselor sociale pe perioada vacanțelor, deși proiectul pus în consultare a prevăzut și modificarea cuantumului minim lunar.
Potrivit lui Dimian, această abordare ar fi permis analizarea unei variante în care elevii să primească o bursă lunară mai mare în timpul anului școlar, fără ca sprijinul financiar total primit într-un an să fie diminuat.
„Prin urmare, o variantă cu un cuantum lunar mai mare, acordat pe durata activităților didactice, poate fi analizată în raport cu varianta distribuirii sprijinului pe întregul an, fără ca aceasta să presupună automat diminuarea sprijinului anual acordat elevului”, explică ministrul.
Dimian justifică această abordare prin scopul declarat al bursei sociale, respectiv susținerea participării elevilor la activitățile didactice și prevenirea abandonului școlar.
„Finalitatea educațională poate fi mai bine atinsă prin corelarea ei directă cu perioada activităților școlare”, susține ministrul.
În același timp, Mihai Dimian admite că unul dintre principalele argumente invocate de criticii proiectului este legitim.
„Afirmația că «sărăcia nu intră în vacanță» este un argument legitim pentru acordarea burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare”, afirmă ministrul.
El susține însă că sprijinul pentru combaterea sărăciei trebuie privit prin prisma mecanismelor de protecție socială prevăzute de legislație și indică venitul minim de incluziune drept instrumentul principal destinat prevenirii și combaterii sărăciei și excluziunii sociale.
În această schemă este inclus și ajutorul pentru familia cu copii, destinat familiilor cu venituri reduse care au în întreținere copii de până la 18 ani, cu scopul prevenirii riscului de sărăcie și al stimulării participării copiilor la educație.
„Pentru elevii din medii dezavantajate socioeconomic, venitul minim de incluziune are ca principal obiectiv protecția socială. Bursa socială este un mecanism suplimentar de suport pentru acești copii și are ca obiectiv susținerea participării lor la activitățile didactice”, explică Dimian.
Ministrul interimar susține că varianta pe care o va înainta mai departe va porni de la două principii: creșterea numărului de elevi eligibili și menținerea sprijinului anual acordat fiecărui beneficiar.
„Mai mulți copii eligibili, fără diminuarea sprijinului anual acordat fiecăruia — acesta este principiul de la care voi porni în propunerea pe care o voi trimite către Comisia de Dialog Social și o voi susține în Guvern”, a declarat Mihai Dimian.
Anunțul reprezintă o repoziționare importantă în disputa declanșată de proiectul aflat în consultare publică. Dacă varianta inițială a generat critici tocmai prin perspectiva acordării burselor sociale doar în perioada activităților didactice, ministrul spune acum că această eventuală modificare nu va fi însoțită de o diminuare a sprijinului anual pentru elevi.
Varianta finală urmează să fie discutată în cadrul Comisiei de Dialog Social și, ulterior, susținută de ministru în Guvern.
„Sărăcia nu intră în vacanță”. Coaliția pentru Educație cere menținerea burselor sociale