Nicușor Dan: Ucraina a dat asigurări că reforma educației nu va afecta școlile românești

Nicușor Dan: Ucraina a dat asigurări că reforma educației nu va afecta școlile românești

Președintele Nicușor Dan afirmă că a primit asigurări din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski că reforma educației programată în Ucraina nu va afecta drepturile comunității românești și școlile în care se predă în limba română.

Declarația a fost făcută după discuțiile purtate joi, la Chișinău, de Nicușor Dan cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, precum și în cadrul unei întâlniri trilaterale la care a participat și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Pe relația bilaterală cu Ucraina, dincolo de chestiuni operaționale, tranzitul viitor de cereale inclusiv prin Portul Constanța, am reconfirmat poziția Ucrainei față de minoritatea românească”, a declarat Nicușor Dan, potrivit News.ro.

Președintele României a precizat că, după mai mulți ani de întrerupere, urmează să aibă loc o ședință a Comitetului mixt româno-ucrainean care se ocupă de problemele minorităților.

„Mâine (vineri – n.r.), după mulți ani de întrerupere, va avea loc o ședință a Comitetului mixt care privește minoritățile”, a spus Nicușor Dan.

Reforma educației din Ucraina, programată pentru 2027

Potrivit șefului statului, autoritățile ucrainene au dat asigurări că reforma educației, care ar urma să fie implementată în toamna anului viitor, nu va afecta școlile românești.

„Am reprimit asigurări că în urma reformei educației din Ucraina școlile românești nu vor avea de suferit”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a adăugat că perioada de până la aplicarea reformei ar trebui folosită pentru stabilirea mecanismelor necesare protejării drepturilor comunității românești.

„Este o reformă care e prevăzut să fie pusă în practică în toamna anului viitor și între timp o să avem timp să reglăm toate mecanismele astfel încât nicio școală românească să nu aibă de suferit”, a mai declarat președintele României.

În ceea ce privește relația cu Republica Moldova, Nicușor Dan a subliniat caracterul apropiat al relațiilor dintre cele două state și a menționat mai multe proiecte concrete aflate pe agenda discuțiilor cu Maia Sandu.

„Pe partea bilaterală cu Moldova, asigurarea legăturii strânse pe care o avem, România cu Republica Moldova. Aceeași istorie, aceeași cultură, aceeași identitate până la urmă”, a declarat președintele.

Printre temele discutate s-au numărat transporturile, interconectarea energetică și problemele legate de tranzitul prin punctele vamale.

În timpul vizitei la Cahul, Nicușor Dan a vizitat un cămin studențesc și clădirea primului teatru construit de la zero în Republica Moldova după 1991. Cele două obiective beneficiază de finanțare parțială din partea României.

Rusia a distrus 600.000 de manuale pregătite pentru noul an școlar în Ucraina

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.