Închide
Mesaj pentru foștii mei elevi
de Cristian Tănase, profesor
Dragilor,
Mulți dintre voi sunteți astăzi studenți. Ați crescut. Luați decizii singuri. Vă formați propriile convingeri și descoperiți, probabil, că lumea este ceva mai complicată decât părea dintr-o bancă din sala de clasă de la liceu. Și mă bucur.
Mă bucur dacă v-ați schimbat, dacă ați cunoscut oameni diferiți, dacă ați descoperit idei noi și chiar dacă ați ajuns să nu mai fiți de acord cu unele dintre lucrurile pe care vi le spuneam eu. Pentru că rolul unui profesor nu este să producă oameni care gândesc ca el. Poate că, de-a lungul anilor de școală, ați întâlnit și profesori care, cu intenție sau fără, v-au pus niște ochelari speciali, prin care v-au prezentat propriile convingeri drept adevăruri incontestabile. Care v-au spus ce să credeți, în loc să vă învețe cum să vă puneți întrebări. Și poate că uneori am făcut-o chiar și eu. Îmi pare rău dacă am făcut asta. Profesorii nu sunt infailibili.
Dar, odată cu libertatea pe care o câștigați ca adulți, vine și responsabilitatea pentru felul în care o folosiți. Libertatea nu înseamnă că orice afirmație devine adevărată doar pentru că avem dreptul să o spunem. Și nici că libertatea noastră poate încălca demnitatea, drepturile și libertatea celui de lângă noi.
De aceea, aveți grijă de unde vă informați și, mai ales, ce informații dați mai departe. Dacă folosiți cuvinte precum „neomarxist”, „sorosist”, „globalist”, „fascist” sau „comunist”, aflați mai întâi ce înseamnă. Cultura generală presupune și să înțelegem cuvintele pe care le folosim, nu doar să le repetăm pentru că sună bine într-un comentariu.
Un cuvânt repetat de mii de ori pe TikTok nu devine argument. Un videoclip cu sute de mii de vizualizări nu devine automat adevăr. Iar numărul de like-uri nu este unitate de măsură pentru credibilitate.
Înțeleg foarte bine dezamăgirea față de clasa politică. Înțeleg neîncrederea acumulată după ani de promisiuni, scandaluri, corupție, incompetență și discursuri care apar în campanie și dispar imediat după alegeri. Dar neîncrederea în politicienii pe care îi cunoaștem nu trebuie să ne transforme în oameni mai ușor de convins de cei care se prezintă drept opusul lor.
Pentru că exact în momentele de dezamăgire apar „salvatorii”. Omul providențial. Profetul pe cal alb care ne explică faptul că el a înțeles tot, că ceilalți ne-au mințit, că numai el spune adevărul și că, dacă îl urmăm, ne vom întoarce la rădăcinile pe care ni le-am pierdut și vom găsi din nou hrană și apă dătătoare de viață!
Tocmai în astfel de momente trebuie să punem cele mai multe întrebări. Și, indiferent de unde vă luați informațiile, fie din cărți, fie din presă, ori de pe Facebook, TikTok, Telegram sau chiar din apă, verificați-le. 🙂 Cine spune? Care este sursa? Ce dovezi există? Informația apare și în altă parte? Mi se prezintă un fapt sau o interpretare? Există ceva important care mi-a fost omis?
Democrația nu are nevoie de profeți. Are nevoie de cetățeni care pun întrebări. Și da, protestați atunci când considerați că trebuie să protestați, dar să fiți atenți, căci și revolta poate fi manipulată. Nu permiteți nimănui să vă transforme furia într-un instrument pentru propriile interese. Dacă ieșiți în stradă, ieșiți pentru că voi ați ajuns la concluzia că acolo trebuie să fiți. Nu pentru că un algoritm v-a arătat de cincizeci de ori aceeași poveste până când a început să pară adevăr.
Și feriți-vă de generalizări. Dacă descoperim că un om poate fi cumpărat, nu înseamnă că toți oamenii sunt de vânzare.
Dacă un jurnalist minte, nu înseamnă că toată presa minte. Dacă un politician este corupt, nu înseamnă că fiecare om care intră în politică este corupt. Dacă o instituție greșește, nu înseamnă automat că toate instituțiile conspiră împotriva noastră.
Generalizarea este comodă. Gândirea critică este mai obositoare. Dar asta înseamnă educație. Nu să știm câteva capitale ale lumii și să răspundem bine la quiz-uri, ci să avem suficiente repere istorice, sociale, politice și științifice încât să putem deosebi un fapt de o opinie, un argument de o lozincă și o informație de o manipulare. Și să avem suficientă maturitate intelectuală încât să putem spune uneori: „M-am înșelat.” Nu este o slăbiciune. Dimpotrivă.
Ați crescut. Și poate că aceasta este una dintre cele mai importante responsabilități pe care le aveți acum: să nu permiteți nimănui să profite de fricile, nemulțumirile sau speranțele voastre pentru a gândi în locul vostru.
Ar fi un paradox trist să ieșim în stradă convinși că luptăm împotriva manipulării, fără să ne mai întrebăm dacă nu cumva am fost manipulați chiar pentru a ajunge acolo.
Nu vreau să gândiți ca mine. Vreau să gândiți voi!
Dacă am reușit să vă învăț ceva în anii în care ne-am întâlnit prin sălile de clasă, sper să nu fie ce să gândiți. Sper să fie cum să gândiți! Și să nu lăsați pe nimeni să o facă în locul vostru. Nici măcar pe mine. ❤️
Profu’