Închide
de Manuela Stoica, director al Liceului Teoretic Internațional de Informatică București
A devenit deja de notorietate Ordonanța de Urgență care a trecut deja de Guvern, în ziua de 4 aprilie 2019.
Vreau să atrag atenția asupra prevederilor referitoare la exceptarea școlilor de stat de la prezentarea, de către directorul unității de învățământ de stat, a autorizației de securitate la incendiu, în cazul evaluărilor ARACIP. Conform Edupedu, președintele ARACIP, Șerban Iosifescu, a declarat: “Având în vedere că obținerea acestei autorizațîi de securitate la incendiu este atribuția administrației publice locale (că urmare a OUG pe educație din 3 aprilie 2019) și având în vedere și atribuțiile stabilite de lege pentru Ministerul Educației – adică ce trebuie să asigure Ministerul pentru desfășurarea procesului educațional, profesori, etc. – existența acestei autorizații nu va mai fi o condiție eliminatorie pentru obținerea acreditării la stat”.
Se aplică, pe față, dublul standard, în ceea ce privește școlile de stat și școlile cu finanțare privată. Și, culmea, aproape că nu există reacții! Mai ales, din partea mediului privat!
Chiar dacă unitățile de învățământ cu finanțare privată au plătit bani grei și au obținut toate documentele necesare, inclusiv autorizația ISU, este îngrijorătoare abordarea Ministerului Educației și a ARACIP.
Să înțelegem că elevii școlilor de stat sunt protejați doar prin simplul fapt că școlile lor sunt în „atribuția administrației publice locale”? Este un caz similar cu declararea neconstituționalității art. 253, la titularizare! ARACIP există și face evaluări și cere autorizația ISU încă din 2006! Brusc, la distanță de 13 ani, ARACIP nu mai are nicio pretenție de la școlile de stat care nu au autorizație ISU. Dar poate ARACIP explică și cum este cu cele peste 2000 de școli care au toaletele în fundul curții și trimit copii de grădiniță ori din clasele primare (nu mai zicem de cei mai mari) în locuri insalubre, fie iarnă, fie vara. Iar acele școli sunt ACREDITATE! De mai bine de 10 ani! Inspectoratele școlare oare au cunoștință de toate aceste realități? Și dacă da, care a fost implicarea lor? Dar vreo colaborare cu autoritățile locale competențe? Dar cu ARACIP, care veghează la asigurarea calității pentru toți copiii României?
De cealaltă parte, se vorbește, în unicul articol dedicat învățământului privat, în Legea nr. 1/ 2011, de drepturi și obligații de pe picior de egalitate între stat și privat. Așa se face că școlile private sunt evaluate/ inspectate pe aceleași standarde și cerințe, din consiliile de administrație ori CEAC fac parte și reprezentanții autorităților locale, iar libertatea inițiativelor este aproape de zero.
Sunt deja multe inițiative private care își închid porțile, și nu din lipsa de elevi ori fiindcă oferă servicii necalitative (sincer, expresia „proastă calitate” sună tare rău!), ci fiindcă sunt în imposibilitatea de a obține acea autorizație de la ISU. Dar asta nu deranjează pe nimeni! Ba chiar este „sărbătorită”, că o mică victorie! Mă întreb a cui, față de cine? Fiindcă din toată bătaia de joc nu pierd decât copiii acestei țări. Și știți ce e culmea? Că toți cei implicați (în special, din zona politicului) pierd din vedere aspectul esențial: își bat joc de copiii României, îi cresc strâmb din punct de vedere comportamental! Doar în numele unor interese personale, meschine…
Și, fiindcă doamna ministru era încântată de educația din Japonia și dorea să implementăm și noi câte ceva (din păcate, nu esență!), fiindcă sunt în cunoștință de cauză, pot să evidențiez că în Japonia primează interesul național. Pe locul secund, este interesul de grup și abia în ultimul rând se are în vedere interesul personal. Ce îi învățăm pe copii, în România? Că pe primul loc este interesul personal (nu contează pe cine calci și cate reguli încalci!), pe locul al doilea este interesul de gașcă (nu prea sunt grupuri) și, la mare distanță, pierdut în zare, este interesul național.
Mai are cine să îi învețe despre viața în demnitate, onoare și moralitate pe copiii noștri?
