fbpx

ISMB face verificări la Școala nr 194, unde părul vopsit este pedepsit mai aspru decât deținerea de droguri, potrivit regulamentului

Photo 209083147 / Woman © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com

Inspectoratul Școlar București face verificări la Școala nr. 194, unde regulamentul intern  prevede exmatricularea elevilor care au părul vopsit și scăderea notei la purtare pentru deținerea de droguri sau arme, relatează Digi 24.

Situația a fost semnalată în premieră de Educație Privată, săptămâna trecută.

Între timp, pagina de internet a școlii, unde era publicat și regulamentul, a fost dezactivată, administratorii anunțând că se află în mentenanță.

UPDATE:

EXCLUSIV Rezultatul controlului ISMB la școala nr. 194: Regulamentul este lovit de nulitate. Se recomandă retragerea neîntârziată

Regulamentul aplicat în Școala nr. 194 din București conține sancțiuni drastice, până la exmatriculare, pentru elevii care își vopsesc părul. În schimb, pentru cei care sunt depistați că aduc droguri sau arme în unitatea de învățământ, pedeapsa maximă din partea autorităților școlare este scăderea notei la purtare cu 1-3 puncte.

Ce prevede regulamentul de la Școala nr 194 referitor la ținuta vestimentară:

(4) Toţi elevii înscrişi la Şcoala Gimnazială Nr. 194   vor purta uniforma şcolară realizată după un proiect al şcolii.

   (1) (a) Uniforma  are două piese pentru fete:

            – fustiţă şi vestă roşie cu ecuson ce contine insemnele scolii

            – bluză albă sau de culoare deschisă

– pantofi negri, maro sau gri închis cu toc mic

            – iarna, sub vestă se poate purta un pulover

            – se pot purta pantaloni închişi la culoare sau bluejeans

            – ciorapii vor fi albi sau de culoarea pielii

  1. b) Ţinuta capilară a elevelor va fi îngrijită (părul tuns scurt sau lung, dar legat şi pieptănat)
  2. c) Nu se admite părul vopsit. Elevele şi elevii care îşi vopsesc părul vor fi sancţionaţi până la eliminarea din şcoală şi chiar mutarea la altă şcoală.
  3. d) Fusta nu trebuie să fie foarte scurtă (cu mai mult de 5-6 cm deasupra genunchiului).
  4. e) Elevele nu vor avea sprâncene pensate, nu se vor farda (ruj, ojă, fond de ten, rimel etc).
  5. f) Nu se recomandă încălţăminte cu talpă înaltă, aceasta punând în pericol dezvoltarea normală a copilului.

Sancțiunile anunțate de școală cu privire la substanțele interzise:

Pentru elevul care deține sau consumă droguri, bãuturi alcoolice sau alte substanțe interzise, țigãri, substanțe etnobotanice și participă la jocuri de noroc:

La ciclul primar:

Prima abatere: observație

Prima recidivă: 1 calificativ scăzut

A doua recidivă:  2 calificative scăzute

La ciclul gimnazial:

Prima abatere: observație

Prima recidivă: 1 punct scăzut la nota la purtare. Repetă: 3 puncte

Aceleași sancțiuni ca în cazul introducerii de droguri în școală sunt valabile și în cazul în care un elev introduce şi/sau să face uz în perimetrul unităţii de învăţământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniţie, petarde, pocnitori sau altele asemenea, spray-uri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ.

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/close-up-teenager-girl-s-head-multi-colored-dyed-hair-complex-coloring-hairstyles-hairs-fashion-trends-profile-view-image209083147

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.