fbpx

Institutul Karolinska din Stockholm redenumeşte spaţii şi străzi care purtau numele unor cercetători rasişti

Photo 187879183 © Vogelsp | Dreamstime.com

Institutul Karolinska din Stockholm, care găzduieşte comitetul însărcinat cu decernarea premiului Nobel pentru medicină, va redenumi unele dintre spaţiile sale, precum şi două străzi, care purtau numele unor oameni de ştiinţă rasişti sau pro-nazişti, a anunţat marţi instituţia suedeză, relatează agenția AFP, citată de AGERPRES.

La finalul lucrărilor unui comitet creat anul trecut de acest institut, rectorul său a anunţat într-un comunicat că a decis să redenumească o sală, o clădire şi o stradă care purtau numele lui Anders Retzius (1796-1860) şi pe cel al fiului acestuia, Gustaf Retzius (1842-1919).

„Ei reprezentau valori care nu sunt în concordanţă cu valorile pe care noi, ca universitate, trebuie să le promovăm”, a declarat rectorul Institutului Karolinska, Ole Petter Ottersen, într-un mesaj video distribuit online.

Deşi este creditat cu lucrări ştiinţifice solide, Retzius-tatăl a rămas în istorie ca un om de ştiinţă de tristă amintire după ce a creat „indicele cefalic”, bazat pe măsurarea proporţiilor craniului uman, un parametru ce a stat la baza ierarhiilor rasiste.

Anders Retzius, ale cărui teorii anatomo-rasiale au fost continuate de fiul lui, făcea o distincţie între indivizii cu craniul „alungit”, presupus superiori, şi persoanele cu craniul „scurt”, considerate fiinţe inferioare.

Acele teorii, în virtutea cărora Institutul Karolinska a ajuns să găzduiască o importantă colecţie de cranii, au alimentat ulterior „igiena rasială” promovată de nazişti.

Din aceleaşi motive, Institutul Karolinska a cerut oraşului în care se află sediul său general, Solna, situat în apropiere de Stockholm, să schimbe numele Străzii von Euler în Strada Ulf von Euler, care poartă numele laureatului Nobel pentru chimie pe anul 1970.

Institutul a solicitat acea modificare pentru a permite o diferenţiere între Ulf von Euler şi tatăl lui, Hans von Euler, un german naturalizat în Suedia şi laureat al premiului Nobel pentru chimie în 1929, care a fost un membru activ al unei organizaţii suedezo-germane cu opinii pro-naziste în timpul celui de-Al Treilea Reich.

Decizia anunţată marţi reprezintă o consecinţă a dezbaterilor lansate în ultimii ani despre moştenirea istorică a Institutului Karolinska, la iniţiativa studenţilor săi.

Acele dezbateri au dus deja la restituirea unor cranii umane, în principal către populaţii indigene din Finlanda, Polinezia franceză, America de Nord şi Australia.

„Nu trebuie să ne simţim stânjeniţi de o dezbatere despre nume, de o dezbatere despre trecutul nostru, căci aceasta este o dezbatere pe care trebuie să o realizăm. Trebuie să ne amintim capitolele întunecate ale trecutului”, a declarat rectorul institutului suedez.

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/entrance-karolinska-institute-sweden-stockholm-october-royal-caroline-located-solna-urban-area-image187879183

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.