


Simion Hăncescu, liderul FSLI, afirmă că sindicatele iau în calcul să protesteze prin neînceperea anului școlar la data stabilită în calendarul oficial, adică 7 septembrie.
Într-o declarație acordată publicației Adevărul, Hăncescu a transmis că această variantă e posibilă dacă proiectul Legii salarizării nu va asigura creșterea tuturor veniturilor din învățământ în următorii cinci ani.
„Aceasta este o măsură pe care o vom lua în calcul, dar decizia finală aparține angajaților, după ce aceștia se vor întoarce în cancelarii. Profesorii sunt foarte indignați și așteaptă un deznodământ. Adică speranța noastră este că Legea salarizării nu va trece sau dacă va trece, să treacă în forma propusă de noi, în care să fie fiecare profesor așezat acolo unde este locul lui, unde se vede și evoluția în carieră, și în care debutantul să plece de la salariul mediu brut pe economie”, a declarat Simion Hăncescu, pentru Adevărul.
Hăncescu a atras atenția asupra crizei de personal din învățământ, pe care a calificat-o drept o mare problemă pentru sistem, agravată de măsurile anunțate:
„Pentru că problema de fond este următoarea, și aici ar trebui să fie chiar decizia guvernanților, nu neapărat cerința noastră, dar, în primul rând, e vorba de un argument foarte important. Învățământul are o mare problemă cu resursa umană. Problema s-a agravat și din cauza măsurilor aberante luate tot de Domnul Bolojan anul trecut. Fără profesori bine pregătiți și motivați, nu poate fi salvat învățământul, pentru că trecem printr-un val de pensionări iar tinerii nu își mai doresc o carieră în acest domeniu”, a precizat liderul sindical în declarația acordată Adevărul.