fbpx

Gheorghiță: Elevii de peste 16 ani ar putea avea prioritate la vaccinare în etapa a treia

Elevii de peste 16 ani ar putea fi vaccinaţi cu prioritate în etapa a treia, având în vedere că cei din clasele terminale vin la şcoală chiar şi în şcenariul roşu. Anunţul a fost făcut la Antena 3 de Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

„În condițiile în care vom avea, sigur, suficiente doze, evident că sunt o categorie importantă, având în vedere că sunt activi din punct de vedere social, ajung în clase, stau împreună, au examene. Da, este o situație pe care o luăm în calcul.” a declarat valeriu Gheorghiță.

Sunt însă îngrijorări şi cu privire la numărul testărilor din unităţile de învăţământ. Din cele peste 1 milion distribuite în şcoli s-au folosit doar câteva mii. Cifrele au fost confirmate chiar de ministrul Educaţiei, în direct la Antena 3.

Lista de așteptare pentru etapa a treia a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19 se deschid în platforma de vaccinare începând cu 15 martie, a anunțat, pe 28 februarie, Valeriu Gheorghiță.

„Lista de așteptare va fi disponibilă pe platformă din data de 15 martie. Prin operaţionalizarea listei de aşteptare, fiecare persoană va avea posibilitatea să se programeze, să opteze pentru un centru de vaccinare, va putea vizualiza câte persoane se află în faţă şi astfel putem estima şi momentul la care ar putea fi vaccinate. De ce am amânat această operaţionalizare a listei de aşteptare? Pentru că ne-am dorit practic să putem activa toate centrele de vaccinare, cele peste 750 de centre de vaccinare prevăzute în actuala campanie de vaccinare, tocmai pentru a da posibilitatea persoanelor să opteze pentru unul dintre aceste centre”, a s spus Gheorghiță.

„Dacă operaţionalizam lista de aşteptare mai devreme de a pune practic în activitate aceste centre, reduceam foarte mult din opţiunile pentru care o persoană ar fi putut să dorească să opteze. Or, din acest punct de vedere, cred că din 15 martie această listă va fi disponibilă şi fiecare persoană care va dori să se vaccineze o poate accesa înscriindu-se pe această listă”, a adăugat el.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.