Studenții din Serbia ar putea prelua puterea prin vot. Arestări înaintea scrutinului

Studenții din Serbia ar putea prelua puterea prin vot. Arestări înaintea scrutinului
instagram.com/p/Dezwc-oDQgH

Studenții din Serbia, care au declanșat un val de proteste anticorupție după prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad, în noiembrie 2024, ar putea ajunge la putere prin vot, la alegerile parlamentare din 25 octombrie. Cu câteva zile înaintea scrutinului, autoritățile au anunțat arestarea a șase persoane suspectate că ar fi pregătit acte de violență în ziua alegerilor.

Potrivit procurorilor, cinci dintre suspecți au fost arestați în Novi Sad, fiind bănuiți că au incitat la răsturnarea prin forță a autorităților statului și că recrutau persoane pe care intenționau să le aducă la Belgrad pentru a ataca adversari politici și polițiști. A șasea persoană, arestată în capitală, este suspectată că pregătea echipe pentru confruntări fizice și acte de violență, transmite News.ro.

Alegerile de duminică reprezintă cea mai importantă încercare de până acum a mișcării studențești de a transforma mobilizarea din stradă într-o schimbare politică. Aleksandar Vučić, care a dominat politica sârbă în ultimii 12 ani, a demisionat din funcția de președinte la sfârșitul lunii septembrie, dar încearcă să rămână la putere în funcția de prim-ministru, în fruntea Partidului Progresist Sârb (SNS).

Studenții și partidul lui Vučić, cursă strânsă

Peste șase milioane de alegători sunt așteptați la urne pe 25 octombrie. Principalii competitori sunt lista susținută de mișcarea studențească și formațiunea condusă de Vučić.

Potrivit unui sondaj realizat de institutul sârb NSPM și publicat pe 20 octombrie, lista studenților ar obține 44,5% din voturi, față de 42,7% pentru SNS. Alte sondaje indică însă rezultate diferite, unele oferind mișcării studențești un avantaj mai mare, potrivit Reuters, citată de HotNews. Analiștii consideră că prezența la vot ar putea fi decisivă pentru șansele studenților.

Lista acestora cuprinde 250 de candidați, printre care profesori universitari, actori, fermieri și alte persoane din afara structurilor politice tradiționale. Candidații au fost selectați printr-un proces în care au fost implicate facultățile și adunările generale ale mișcării.

Potrivit unei analize publicate de The Guardian, lista a fost construită ca un experiment democratic, fără un lider unic și cu decizii adoptate colectiv. Studenții încearcă să atragă alegători inclusiv în localitățile rurale, prin campanii din ușă în ușă, într-un sistem politic în care partidul de guvernământ beneficiază de o prezență dominantă în mass-media.

Tragedia din Novi Sad

Mișcarea studențească a început după tragedia din 1 noiembrie 2024, când copertina de beton a gării din Novi Sad s-a prăbușit, provocând moartea a 16 persoane.

Studenții au cerut transparență în privința lucrărilor de renovare, publicarea documentelor și tragerea la răspundere a celor vinovați. Ei au acuzat corupția și lipsa de responsabilitate a autorităților, iar protestele s-au extins rapid în întreaga țară.

Blocajele universitare și manifestațiile de amploare au atras sprijinul profesorilor, al fermierilor, al avocaților și al altor categorii sociale. În ianuarie 2025, premierul Miloš Vučević și-a dat demisia, pe fondul presiunii publice.

După aproape doi ani, revendicările inițiale s-au transformat într-o contestare a întregului sistem de guvernare. Studenții au decis să participe la alegeri cu propria listă și să încerce să înlăture de la putere partidul care domină scena politică sârbă.

Temeri privind corectitudinea scrutinului

Campania electorală se desfășoară pe fondul acuzațiilor privind intimidarea alegătorilor, neregulile electorale și dezechilibrele din mass-media. Partidul lui Vučić a respins acuzațiile de fraudă și manipulare electorală.

The Guardian relatează că mișcarea studențească pregătește mobilizarea unui număr mare de observatori electorali, pentru a monitoriza desfășurarea votului. În cazul unei competiții strânse, există temeri că ambele tabere ar putea revendica victoria, ceea ce ar amplifica tensiunile de după scrutin.

Rezultatul ar putea avea consecințe importante atât pentru politica internă a Serbiei, cât și pentru relațiile țării cu Uniunea Europeană, Rusia și China.

Victorie pentru studenți! Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a demisionat

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.