fbpx

Gheorghiţă anunţă o nouă creștere posibilă a cazurilor de Covid, după deschiderea școlilor

Valeriu Gheorghiță, șeful CNCAV, a declarat, astăzi că este posibilă o nouă creștere a cazurilor de Covid-19, ca efect al deschiderii școlilor în format fizic.

„Estimarea este că în perioada următoare, probabil 1-2 săptămâni, vom stagna în această scădere. E important să scădem cât mai mult. Nu este exclus să înregistrăm o nouă creștere, pentru că interacțiunea oamenilor crește prin faptul că s-a reluat activitatea de învățământ în format fizic. Suntem în plin sezon rece și stăm tot mai mult în spații închise, există interacțiune apropiată între oameni, iar acest lucru e asociat cu o creștere a riscului de infectare.

Din acest punct de vedere, nu avem niciun motiv să credem că situația va fi într-o direcție bună în perioada următoare. Cu atât mai mult cu cât în acest moment, la o rată de vaccinare la peste 12 ani de circa 43%, e evident că lucrurile nu sunt în avantajul nostru”, a declarat, joi, Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, prezent la lansarea caravanei naţionale de vaccinare ”Oameni ca mine”, prima caravană dedicată educaţiei despre sănătatea publică, în context pandemic.

„Nu știu dacă în acest moment vorbim neapărat de un val 5, nici nu contează. Contează realitatea, că în unele țări europene se observă o creștere importantă a numărului de cazuri. Unde rata de vaccinare e crescută, nu se observă o creștere a numărului de cazuri grave și nu crește mortalitatea. E clar că după valul 4 nu se va opri pandemia. Din acest motiv e logic să înțelegem că, dacă nici de această dată nu ne vom pregăti mai bine, în sensul în care să avem un grad ridicat de protecție, valurile următoare ne vor lovi la fel de rău, poate mai rău. Spre deosebire de noi, virusul nu stă pe loc, se adaptează și evoluează, devine mai transmisibil”, a mai spus Gheorghiță. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.