


Mai mult de două treimi din elevii care au solicitat să-și vizualizeze lucrările de la Evaluarea Națională au renunțat să depună comtestație, rezultă din cifrele prezentate de Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării.
Potrivit unei postări de pe Facebook a ministrului, au fost 48.471 de solicitări de vizualizare a lucrărilor.
În cele din urmă, au fost depuse 14.176 de contestații (4,79% din numărul total de lucrări), o scădere semnificativă comparativ cu anul 2025, când au fost depuse 19.101 contestații (6,08% din numărul total de lucrări).
Rezultatele finale înregistrate la probele scrise din cadrul Evaluării Naționale (EN VIII 2026), după soluționarea contestațiilor, au fost publicate astăzi, 8 iulie, conform calendarului.
Notele obținute de elevi în urma contestațiilor pot fi accesate AICI.
Au fost depuse 48.471 de solicitări pentru vizualizarea lucrărilor, defalcate astfel:
● Limba și literatura română: 26.889;
● Limba și literatura maternă: 970;
● Matematică: 20.612.
Pe discipline, contestațiile au următoarea distribuție:
● 8.981 de contestații pentru lucrări la proba de Limba și literatura română (11.354 în anul 2025);
● 307 contestații pentru lucrări la proba de Limba și literatura maternă (355 în anul 2025);
● 4.888 de contestații pentru lucrări la proba de Matematică (7.392 în anul 2025).
Reevaluarea lucrărilor a căror notare inițială a fost contestată a generat schimbarea notei prin creștere pentru 8.696 de lucrări. Pentru 4.265 de lucrări notele au fost modificate prin scădere, iar pentru 1.215 lucrări notele au rămas nemodificate.