


Cinci elevi din aceeași clasă a Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău au luat nota maximă la proba de limba română din cadrul Evaluării Naționale 2026.
În plus, toți elevii din clasa respectivă au luat note peste 9 la proba în cauză.
Gabriela Șerbu, profesoara care i-a pregătit pe elevi la clasă, a relatat pentru Observator care a fost strategia sa pentru a-i ajuta pe elevi să ajungă la această performanță.
„Încercăm să găsim acea modalitate de a le menţine entuziasmul pentru învăţare. Copiii au participat la foarte multe activităţi extraşcolare. În activitatea de promovare a lecturii, de învăţare prin colaborare”, a explicat Gabriela Șerbu.
„Discuţiile pe care le-am avut permanent cu ei şi încercarea de a face şi lucrurile atrăgătoare, lucruri care le plac, am avut permanent dezbateri la clasă, foarte frumoase. Erau acele momente de discuţii relaxate pe marginea cărţilor sau alte experienţe. I-am implicat în astfel de acticităţi şi am încercat să nu pun presiune exclusiv pe un rezultat obţinut la o testare. Şi nu le-am pus limite. Am încercat să le arăt că zborul e în ei, că ei, de fapt, ştiu să zboare numai că trebuie să creadă în strălucirea zborului care îi aşteaptă. Atâta tot, i-am direcţionat”, a mai spus cadrul didactic.